"Ce ar fi imoral este să iei fonduri publice și după aceea să mai iei bani de la pacient când vine la tine, peste fonduri publice, pentru a oferi aceste servicii în sectorul privat. Acesta este un aspect pe care, personal, l-aș considera incorect. Asta înseamnă că este o limitare de accesare și accesul devine permis numai celor care pot să vină cu suplimentul de bani, neexistând încă la noi răspândite foarte bine asigurările private complementare de care este nevoie ca să poată să suplimenteze finanțarea sistemului medical. (...) Finanțarea din fondurile publice a sectorului privat trebuie făcută cu foarte mare responsabilitate și cu gândire a ce finanțăm", a susținut Arafat, citat de Agerpres.
În opinia sa, "a lucra în ambele sectoare în același timp, pentru personalul sanitar creează o problemă foarte mare legată de modul în care cele două sectoare interacționează în mod etic și moral". "Dacă vrei să lucrezi ca medic, asistent, în sectorul public dimineața și în sectorul privat după-masă, aceeași sursă de finanțare și să se intersecteze pacienții între cele două sectoare fără să existe nicio reglementare, normal că nu este un aspect moral", a spus demnitarul.