Ionuţ Ursu (26 de ani), un tânăr originar din judeţul Neamţ, cunoscut pentru activitatea de voluntariat în care s-a implicat în ultimii patru ani, a intervenit vineri seară pentru a ajuta victimele incendiului din Clubul Colectiv.
El povesteşte că a ajuns la locul accidentului în urma alertei primite printr-o aplicaţie a telefonului din programul „Există un erou în fiecare dintre voi“.
Scenele pe care Ionuţ le-a surprins la faţa locului au fost terifiante. Tânărul care în primăvară a ales să plece voluntar într-o misiune umanitară în Nepal, unde a ajutat la salvarea victimele cutremurului, a asistat acum la momente la fel de dramatice.
„Era haos, multă lume disperată, prieteni, probabil părinţii acelor copii, plângeau, ambulanţele plecau, veneau, erau un du-te-vino, era exact ca la cutremurul din Nepal. Am pansat plăgi, am pus folii pe răniţi, am ajutat medicii la stabilizarea pacienţilor. M-a impresionat o jandarmeriţă care a lăsat staţia jos şi a înlocuit un pompier epuizat care resuscita o persoană arsă. Era durerea lumii, acolo“, scrie adevarul.ro.
O altă scenă descrisă de Ionuţ este dialogul dintre o asistentă şi un tânăr rănit în incendiul din clubul bucureştean.
„Era o colegă asistentă şi a avut un copil (pacient, n.r.) şi acel copil i-a spus: «Mami, dar eu mai pot să scap? Crezi că o să mai trăiesc?» A fost impresionant“.
Ionuţ spune că este la a patra noapte în care nu doarme. A lucrat şi joi spre vineri, iar din seara de 30 octombrie aleargă prin spitalele unde sunt victimele incendiului. El s-a declarat revoltat de faptul că această tragedie ar fi putut fi evitată dacă autorităţile nu ar fi permis ca acest club să funcţioneze.
„În Nepal nu se putea preveni catastrofa, a fost un fenomen natural, aici e vorba de altceva. Sunt revoltat şi mi-e ciudă că ies politicieni şi spun acum că o să facem, dar de ce nu s-a făcut până acum ce trebuia ca să nu se ajungă aici? Nu s-a învăţat nimic din lecţia de la Constanţa când au ars trei fete. Cu toţii suntem vinovaţi că tăcem şi aplicăm principiul «merge şi-aşa». Trebuie să-i obligăm pe politiceni să dea legi aspre, să se respecte legile şi să nu se mai ajungă aici“, a declarat Ionuţ Ursu.