Expoziţia ajunge la Bucureşti, după ce a poposit la Berlin, Bruxelles, Varşovia, Budapesta şi Viena şi prezintă diferitele moduri în care au fost restricţionate libertăţile civice în ţările din fostul bloc comunist şi lupta pentru redobândirea acestora, informează Televiziunea Română.
Pentru realizarea filmului "Drumuri spre 1989. Europa Centrală şi de Est 1939-1989", televiziunea publică a oferit imagini din Arhiva TVR, cadre cu un puternic impact emoţional, care să-i poată face pe cei tineri să înţeleagă acele momente, precizează televiziunea publică.
Astfel, imaginile Revoluţiei Române completează tabloul căderii comunismului în Europa, într-un film la care au contribuit, până acum, televiziunile publice din: Slovacia, Ungaria, Polonia, Letonia, Lituania, Estonia, Germania, Slovenia. Filmul este construit în trei capitole: căderea regimurilor totalitare, primele acţiuni politice şi primele alegeri libere din aceste ţări.
Conţinutul expoziţiei este prezentat sub forma unei poveşti despre diferitele feţe ale libertăţii: cea a cuvântului şi a exprimării, libertăţii religiei şi a credinţei sau libertăţii economice. Fotografiile de arhivă şi textele au fost plasate pe cuburi luminate, ceea ce permite vizitarea expoziţiei şi după lăsarea serii.
La deschiderea oficială, care va avea loc pe 14 octombrie, de la ora 14.00, în Piaţa Universităţii, din partea TVR vor participa Irina Negraru, coordonatorul Serviciului Arhivă Media şi Documentare, şi Marius Constantinescu, alături de oficialităţi precum Werner Hans Lauk, ambasadorul Germaniei, Botond Zákonyi, ambasadorul Ungariei, Marcin Wilczek, ambasadorul Poloniei, şi Ján Gabor, ambasadorul Slovaciei în România.
Expoziţia poate fi vizitată până pe 31 octombrie, când va pleca mai departe în călătoria ei prin Europa, precizează TVR.
Evenimentul, pregătit de istoricii din cadrul Reţelei Europene Memorie şi Solidaritate (REMS), este un element al campaniei sociale şi educaţionale "Freedom Express", realizat de către REMS în colaborare cu Ministerul Culturii din România şi Ministerele Culturii din Polonia, Germania, Slovacia şi Ungaria.
Freedom Express este o campanie socială şi educaţională internaţională realizată la iniţiativa Reţelei Europene Memorie şi Solidaritate începând cu anul 2014. Prima parte a cuprins o vizită de studiu a tinerilor artişti, ziarişti şi istorici, care au parcurs anul trecut în septembrie o călătorie plecând din Gdańsk, prin Varşovia, Budapesta şi Sopron, Timişoara, Bratislava şi Praga până la Berlin. Peste zece instituţii care se ocupă de istoria secolului XX au făcut posibil acest program, mai spune TVR.
Sursa: Mediafax