Înainte de a-și termina studiile în drept, președintele a vândut înghețată la Baskin-Robbins, a servit masa la un cămin de bătrâni și a pictat, în timp ce soția sa a lucrat la o legătorie de cărți.
"Cred că fiecare copil trebuie să simtă cum este să muncești din greu", a subliniat Michelle Obama într-un interviu acordat revistei Parade, care va apărea duminică.
"Suntem în căutare de oportunități pentru ca ele să simtă că a te duce la muncă și a fi plătit nu este întotdeauna distractiv, stimulant și corect", a explicat și președintele.
Până în prezent, soții Obama s-au străduit să își țină departe fetele de ochii publicului, cât timp se află la Casa Albă. Recent însă, Malia a fost văzută pe platoul de filmare al unui serial produs de CBS, unde a lucrat ca asistent de producție pentru o zi.