Sunt foarte mulți români care ignoră, în continuare, măsurile sanitare impuse de Guvern în ceea ce privește prevenirea și limitarea bolilor, tocmai de aceea a fost luată această decizie, spun surse Realitatea PLUS.
Știm că în diverse zone din Ronia a fost impusă obligativitate purtării măștii de protecție, dar din păcate foarte mulți români nu respectă aceste măsuri.
Conform acestei decizii, foarte mulți politiști în civil, deci fără a purta uniforma, vor parula pe străzi pentru a identifica persoanelor și firmelor, respectiv societățile comerciale, care nu respectă regulile sanitare de purtare a măștii și distanțare socială.
"Apropo de pandemie, de conformare voluntară, cred că în momentul de față avem nevoie de măsuri mult mai drastice pentru că oamenii din păcate, uneori, respectă numai când văd organele de poliție după care au uitat că trebuie să poarte mască, să se conformeze", a declarat, astăzi, Virgil Guran, consilier al premierului Orban, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.
Potrivit lui Guran, autoritățile au în vedere înființarea unei linii telefonice de tip TelVerde la care cetățenii pot reclama nerespectarea măsurilor sanitare. "Am discutat și se va pune în practică (înființarea liniei telefonice - n.r.) pentru că sunt oameni care chiar nu vor sa respecte și, din păcate, infectează oameni care sunt serioși, care își văd de treabă, care încearcă să se ferească. Pentru că unii sunt neglijenți se întâmplă acest lucru. Trebuie să fim conștienți toți: nu este o măsură coercitivă pentru a deranja oamenii, ci efectiv îndreptată în a rezolva aveastă problemă a pandemiei și a limita îmbolnăvirile", a mai spus consilierul premierului.