Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, marţi, că sunt neconstituţionale unele dispoziţii din modificările la Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a anunţat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.
Valer Dorneanu a precizat că una dintre dispoziţiile în cazul cărora au fost "admise critici" este cea privind răspunderea magistratului.
Tot marţi, judecătorii Curtii Constituţionale au decis să amâne pentru 13 februarie discuţiile privind modificările aduse Legii 317/2004 privind orgaizarea CSM.
"Judecătorii constituționali au decis pe Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (obiecția de neconstituționalitate a fost formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) și au admis o serie de contestații la capitolul răspunderii magistraților.După o ședință maratonică, care a duract cât două maratoane am reușit să ne pronunțăm cu privire la legea privind Statutul magistraților. Soluțiile au fost respingere a unuor texte, care vor fi precizate acolo în comunicat și care se referă la nemotivarea criticilor. Am admis o serie de critici, care vizează critici intrinseci referitoare la texte din cuprinsul legii. Ca să răspund interesului public, unele din aceste critici care vizau, mai ales răspunderea magistratului au fost admise și am cerut redefinirea erorii judiciare, a relei credințe și a gravei neglijențe. Pentru altă serie de texte am respins ca neîntemeiate textele. După ce vom adopta decizia, probabil se va redacta și o opinie separată și se va trimite ulterior Parlamentului pentru a fi reformulată. La admiteri majoritatea am fost în unanimitate, iar la respingeri au fost voturi cu majoritate de voturi”, a declarat Valer Dorneanu, președintele CCR.
Pe ordinea de zi a CCR s-a aflat în pronunţare dosarul privind obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarul privind obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
În urmă cu o săptămână, CCR a declarat neconstituţionale anumite prevederi din Legea privind organizarea judecătorească.
Una din legile justiției face cale-ntoarsă la Parlament. Legea privind organizarea judiciară este parțial neconstituțională, spun judecătorii CCR. De asmenea, înfiinţarea Secţiei speciale pentru investigarea procurorilor este constituţională. Însă Curtea Constituţională a amânat pronuntarea unei solutii cu privire la modificările aduse Legilor 303 şi 317.
Au fost admise doar patru obiecții formulate de ÎCCJ, iar argumentele PNL au fost respinse. Chestiunile de procedură au fost declarate constituționale.
"Aspecte cele mai importante, cum ar fi înființarea secției speciale pentru investigarea magistraților, au fost declarate constituționale", a declarat Valer Dorneanu, președintele CCR.
De asemenea, Curtea Constituţională a României a amânat pentru 30 ianuarie, pronunţarea unei soluţii asupra obiecţiilor de neconstituţionalitate formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi PNL cu privire la modificările aduse legilor 303 şi 317.
„Dosarele care vizează statutul magistraților și organizarea CSM le-am amânat pe 30 ianuarie, iar cel cu privire la organizarea judecătorească - am dat o decizie. Decizia constă în respingerea obiecțiilor de neconstituționalistat extrinseci care vizau modul de constituire a comisiei parlamentar", a spus Valer Dorneanu, președintele CCR.
În plus, Curtea Constituţională a României a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la legea care menţine abrogarea suspendării funcţionarilor publici trimişi în judecată.
"Le Figaro": Un nou guvern la Bucureşti pentru a bloca Justiţia
În ciuda avertismentelor de la Bruxelles, Liviu Dragnea, liderul PSD urmărit de justiţie pentru corupţie, îşi continuă cruciada împotriva judecătorilor, scrie publicaţia franceză de dreapta „Le Figaro".
„Executivul condus de Viorica Dăncilă, prima femeie premier în România, nu poate pune capăt instabilităţii guvernului, iar acest „vals guvernamental se explică doar prin diferitele încercări ale PSD de a reforma justiţia, pentru a-şi scăpa clientela de urmărire penală pentru corupţie, abuz de putere şi deturnare a zeci de milioane de euro", notează cotidianul francez.
Bruxelles-ul şi-a exprimat, miercuri, „preocuparea", avertizând Bucureştiul asupra „independenţei sistemului judiciar şi capacităţii de a lupta eficient împotriva corupţiei", aceasta fiind „piatra de temelie a unei Românii puternice în Uniunea Europeană".
„În ciuda mai multor avertismente, ultimele guverne de la Bucureşti au continuat, sub pretextul că se conformează cererilor Curţii Constituţionale, să modifice aproximativ 60 de articole din Codul Penal, schimbări al căror principal beneficiar nu este altul decât liderul PSD şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.