Universal Channel şi Diva au fost scoase atât din grilele de cablu ale RCS&RDS, cât şi de pe platforma digitală (DTH) Digi a RCS&RDS, potrivit unor comentarii postate de abonaţi nemulţumiţi ai RCS&RDS pe pagina de Facebook a companiei de telecomunicaţii.
Până la ora difuzării acestei ştiri, nici reprezentanţii companiei americane Universal Networks International, care deţin televiziunile Universal Channel şi Diva, nici reprezentanţii RCS&RDS nu au făcut un anunţ oficial în acest sens.
RCS&RDS a scos din grilă aceste televiziuni fără a avea aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru modificarea grilei de programe, aşa cum impune Legea audiovizualului.
În momentul difuzării acestei ştiri, pe cele două poziţii din grilele RCS&RDS pe care erau retransmise Universal Channel şi Diva apare mira.
Universal Channel este cea mai importantă televiziune din portofoliul Universal Networks International, difuzând filme hollywoodiene şi seriale, precum "Arcaşul", "Doi bărbaţi şi jumătate", Dexter", "Castle" şi "CSI: Miami".
Diva este o televiziune de divertisment pentru femei, care difuzează atât filme, cât şi seriale precum "Soţia perfectă" şi "Anatomia lui Grey".
Universal Networks International, divizia internaţională de televiziuni a NBCUniversal, este una dintre cele mai mari companii de divertisment, furnizând conţinut şi branduri de calitate în peste 176 de ţări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa, America Latină şi Asia Pacific. Portofoliul include brandurile Universal Channel, Syfy, 13th Street Universal, Studio Universal, E! Entertainment Television, The Style Network, DIVA Universal, Telemundo şi Golf Channel. De asemenea, Universal Networks International reprezintă şi televiziunea Movies 24.
NBCUniversal News Group operează şi televiziuniune CNBC şi NBC News la nivel internaţional.
Universal Networks International este parte a NBCUniversal, o divizie Comcast Corporation.
RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi satelit din România.
În ultimii ani, RCS&RDS şi-a dezvoltat propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania deţine televiziunea de ştiri Digi 24 HD (cu staţiile aferente din teritoriu), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport, dar şi televiziunile de documentare Digi Animal World, Digi Life şi Digi World (cu variantele "secundare" Animal World Channel, Life Channel şi World Channel). De asemenea, RCS&RDS este acţionar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel şi UTV.
Până la ora difuzării acestei ştiri, reprezentanţii RCS&RDS nu au putut fi contactaţi, în timp ce reprezentanţii Universal Networks International nu au răspuns la întrebările adresate de agenţia Mediafax.