Microsoft va reduce cu 70% preţul Windows 8.1 pentru producătorii de tablete şi computere low-cost, în duelul cu alternativele mai ieftine la PC-ul Windows, precum laptopurile "Chromebook" echipate cu sistemul de operare Google Chrome, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei.
Astfel, producătorii de tablete şi computere cu un preţ la raft de până la 250 de dolari vor plăti numai 15 dolari pentru o copie Windows 8.1 preinstalată pe dispozitive, în locul tarifului normal de 50 de dolari, au afirmat sursele citate.
Discountul se aplică oricărui produs cu Windows 8.1 care se încadrează în limita de preţ, fără restricţii în ceea ce priveşte mărimea sau tipul de dispozitiv.
De asemenea, dispozitivele nu vor mai fi verificate pentru compatibilitate hardware şi nu trebuie să fie neapărat echipate cu ecran tactil, au adăugat sursele apropiate companiei.
Totodată, sursele au precizat că cei mai mari producători de computere plăteau Microsoft sume apropiate de 30 de dolari pe licenţă Windows, cu mult sub preţul oficial de 50 de dolari, datorită discounturilor şi stimulentelor acordate de companie. Produsele low-cost care vor beneficia de noul discount de 70% faţă de preţul de listă nu vor fi eligibile programele mai vechi de marketing.
Contactaţi de Bloomberg, reprezentanţii Microsoft au refuzat să comenteze.
Veniturile generate de Windows au fost afectate anul trecut de declinul puternic al pieţei PC-urilor, estimat la 10%, iar la finalul anului compania a resimţit şi presiuni din partea concurenţilor, în principal Apple şi Google.
Prin stimularea partenerilor producători să dezvolte dispozitive mai ieftine, Microsoft ar putea reuşi să-şi majoreze cota pe piaţa tabletelor, estimată la 80 miliarde de dolari pe an, şi să câştige duelul pentru segmentul low-cost cu produsele Chromebook, echipate cu un sistem de operare destinat exclusiv navigării pe internet.
Microsoft l-a numit recent CEO pe Satya Nadella, până acum şeful diviziei enterprise şi cloud a companiei.
Compania a anunţat recent că a vândut peste 200 de milioane de licenţe Windows 8 de la lansarea produsului, în octombrie 2012. Cifra indică o rată mai lentă de adoptare a noului sistem de operare faţă de varianta anterioară, Windows 7.