Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a revocat un ordin intern prin care clienţii băncilor erau împărţiţi în două categorii: cei care au denunţat actele adiţionale de aliniere la OUG 50/2010 şi cei care nu au făcut-o, informează Economica.net.
Preşedintele ANPC spune că de deciziile pozitive ale instanţelor din procesele împotriva băncilor vor beneficia toţi consumatorii. Astfel, aceştia ar putea plăti rate mai mici la bănci, după eliminarea diferitelor clauze privind dobânzile şi comisioanele.
Preşedintele ANPC, Marius Dunca, a revocat un ordin din 2013 al fostului preşedinte, Bogdan Nica, privind felul în care sunt tratate reclamaţiile consumatorilor privind clauzele abuzive din contracte.
Potrivit preşedintelui ANPC, consumatorii care nu au denunţat OUG 50 nu vor fi trataţi discriminatoriu de o decizie favorabilă a instanţelor. Acesta adaugă că aşteaptă „cu entuziasm" deciziile din instanţă şi că-şi doreşte foarte mult ca acestea să vină în această vară. Detalii aici.