”Au fost aprobate de Guvern două memorandumuri, unul propus de Ministerul Sănătăţii, pentru spitale din subordinea ministerului, unul propus de Ministerul Dezvoltării, pentru spitale aflate în subordinea autorităţilor locale. În total, a fost aprobată scoaterea la concurs a peste 7.600 de posturi”, a afirmat Rafila.
Potrivit ministrului, unităţile sanitare care au solicitat scoaterea posturilor la concurs ar trebui ”să demareze imediat aceste proceduri, odată cu aprobarea Memorandumului”.
\"\"Este esențial pentru că nu trebuie să aşteptăm şase luni ca să scoatem posturile la concurs, ele pot scoate cât mai repede, procedura spune că după publicare, în termen de 30 de zile se pot organiza concursuri de ocupare a posturilor. Rugămintea mea este să facă acest lucru cât mai repede”, a arătat Alexandru Rafila.
Angajările pentru aproape 8000 de posturi în Sănătate şi Asistenţă Socială, deblocate de Guvern. Anunțul lui Ciolacu
Ministrul a mai afirmat că ocuparea acestor posturi se face printr-o procedură legală. ”Am văzut tot felul de sugestii, declararea stării de urgenţă, care să permit angajarea fără concurs. Totuşi, trebuie să înţelegem că legislaţia în România trebuie respectată”, a mai spus ministrul, adăugând că vor păstra legătura cu unităţile medicale şi iau în calcul să elaboreze noi memorandumuri pe parcursul acestui an, în funcţie de necesităţi.
Alexandru Rafila a anunţat că de la 1 ianuarie 2024, toate posturile care se vacantează în sistemul de sănătate vor putea fi scoase la concurs fără memorandum, în cazul celor care pleacă din sistem sau se pensionează.