Acolo, într-un oraş ofertant şi atrăgător, se adunau cei cu visuri măreţe de împlinit. Numai că la întoarcere, aduceau cu sine fără să ştie un duşman mortal, care ulterior s-a împrăştiat în întreaga lume: virusul imunodeficienţei umane. Oraşul cu pricina se numea în trecut Leopoldville şi era capitala Congo-ului Belgian. În decurs de numai câţiva ani, acesta a devenit cel mai important port din Congo, de unde se transporta masiv, printre altele, petrolul. Oraşul poartă astăzi numele de Kinshasa, capitala Republicii Democrate Congo, scrie historia.ro.
Odată cu bărbaţii aflaţi în goana după averi au sosit şi prostituatele şi căile ferate, elemente care au contribuit decisiv la răspândirea rapidă a virusului. Astăzi, HIV 1 grupa M, tipul de virus originar din Leopoldville, reprezintă cea mai răspândită formă de HIV-90% din cei infectaţi sunt purtătorii acestui tip. Comparativ, HIV 1 grupa O se regăseşte la doar 2% din bolnavi, cu precădere în Africa centrală, chiar dacă acesta provine de undeva din apropiere de Leopoldville.
De aceea, cercetătorii de la Oxford sunt de părere că boala a devenit un fenomen global nu atât din cauza caracteristicilor sale funcţionale cât din cauza condiţiilor externe care i-au permis răspândirea. Cercetătorii au elaborat un arbore genealogic pentru virus cu scopul de a-i găsi originile, utilizând in acest sens genomul de la 800 de oameni infectaţi din Africa centrală. Prin studiile comparate între secvenţe de genomuri care au relevat diferenţele dintre ele, s-a putut concluziona unde se afla cel mai recent strămoş comun.