Ciobanii din Mărginimea Sibiului s-au strâns la Festivalul Brânzei iar turiştii ademeniţi de ideea degustării unor sortimente autentice şi a unei țuici parfumate au venit în număr mare.
Apreciată pentru gustul uşor aspru şi untos, brânză de burduf a fost ingredientul principal pentru multe meniuri oferite oaspeţilor. S-a potrivit de minune cu pastrama de oaie şi tocăniţa de berbecuţ la ceaun.
Ca să fie remarcat la festival, un cioban din Ţara Loviștei a umplut un burduf uriaş, timp de şapte zile. 300 de litri de lapte spune că a folosit pentru caşul de oaie pe care l-a pus la dospit, şi care a stat o lună de zile la maturat.
Conştient că poate fi luat peste picior de ciobanii care fac asta zilnic, un turist din Slovacia s-a distrat învăţând tehnica prin care smântâna este bătută ca să iasă untul delicios de oaie.
„E plăcut dar e muncă grea. Ia mult timp”, spune vizitatorul străin.
Brânză grasă şi untoasa de munte, cu gust aspru, înţepător, a fost învăluită în mămăligă şi pusă pe grătar. Dar pe lângă bulz, - mititeii, pastrama şi tocăniţă de berbecuţ au mirosit ispititor.
Un kilogram de telemea porneşte de la 20 de lei iar un kilogram de brânză de burduf costă 50 de lei. Producătorii locali, cei care sunt, de altfel, încurajaţi să-şi vândă marfa în astfel de târguri, au venit şi cu ţuică de prune, de pere, de corcoduşe şi cea mai rafinată, din cireşe amare.
Sursa: Pro TV