Radioterapia este sectorul cel mai vitregit al oncologiei. Avem încă pacienți pe listele de așteptare pentru aceste proceduri. Până anul acesta, România nu a dezvoltat un sistem național de radioterapie, însă de la 1 mai lucrurile se vor schimba.
Subprogram cu buget distinct
"Anul acesta am schimbat modul de organizare și implementare a programelor naționale de sănătate și, așa cum am promis la începutul mandatului meu, am elaborat un subprogram exclusiv de radioterapie care va beneficia de un buget distinct, fapt ce va permite o mai mare predictibilitate și adaptare la nevoile reale ale pacientului oncologic. În cadrul acestuia, tratamentele de radioterapie vor fi decontate integral atât în unitățile sanitare de stat, cât și în cele private", a declarat ministrul sănătății, dr. Nicolae Bănicioiu. Chiar dacă pare greu de crezut, pacienții oncologici vor putea beneficia de tratamente de radioterapie gratuite atât în clinicile private, cât şi la spitalele de stat, iar ministrul sănătăţii a dat asigurări că acest lucru va deveni realitate din luna mai.