Stresul este o notiune cu care deja ne-am obisnuit. Cand erau mici, cei din generația părinților au auzit de cuvantul “stres” abia inspre anii adolescentei si cei care ne vorbeau despre stres nu stiau foarte bine sa îl defineasca. Era mai degraba o stare care aduna mai multe ingrijorari si agitatii la un loc si care genera in starea psihica, mentala a persoanei, un disconfort sau chiar o tulburare in corp.
Mai nou, insa, auzim chiar si de la specialisti in pedagogie si psihologie ca in ziua de astazi copiii sunt stresati si ei, oricum cu mult mai mult decat eram noi odinioara.
Multi parinti se intreaba neincrezatori: “Dar de ce sa fie stresat? Doar e copil; ce griji are el ca sa justifice o stare de stres?”
Ei bine, nu este chiar asa. Chiar daca expresia “a fi stresat” tine mai degraba de maturitate decat de copilarie, studiile arata ca si cei mici au surselelor de stres, angoase si frustrari. Cand un copil este stresat, nu este in apele lui, este nervos, obraznic, rebel, greu de inteles sau de suportat de propriul sau anturaj familial. Practic, este ca o rezerva de emotii negative care mocnesc in el si care il fac din om… neom, spre disperarea noastra care oricum suntem cu nervii intinsi la maximum din cauza propriilor noastre stresuri de peste zi.
De ce ar fi copiii stresati? Sau mai stresati decat eram noi in copilarie? Pai… de ce nu ar fi?
Iata cel putin cateva motive pentru care micutii pot fi stresati si, deci, scosi de pe linia de plutire in echilibru si armonie:
– Trebuie sa se acomodeze la gradinita, la scoala, cu colegi noi, cu copii cu caractere diferite, proveniti din familii cu standarde diferite, cu mentalitati si bugete diferite.
– Traiesc in acelasi trafic infernal ca si noi, au celulare sau nu, sunt bombardati cu zeci de mii de informatii pe secunda, vizual, auditiv, senzorial.
– Atentia le e divizata permanent in multe locuri: tv, mediu exterior, muzica din casti, internet.
– Presiunea pentru a performa bine la scoala inca exista, mai ales din partea parintilor, daca nu si din par.
Un șofer de TIR mai special. S-a rătăcit în Iași: „Nici nu știa unde se află”
– Spre deosebire de copilaria noastra, pentru ei presiunea grupului este uriasa! Se simt obligati sa tina pasul cu muzica, cu informatia, cu trendurile, cu moda, cu ceilalti, altfel nu sunt considerati cool si sunt respinsi.
– Din pricina stresurilor exacerbate ale adultilor din viata lor, copiii se simt si sunt deseori nedreptatiti la gradi, la scoala si chiar in casa, cu parintii. Asta ii revolta si ii transforma in agresori, sau ii deceptioneaza si ii transforma in victime.
– La toate astea se adauga parintele care vine cu ale lui si isi mai varsa starile de nervi in familie, chiar daca nu direct pe copil, dar el este acolo, traieste, simte, le asimileaza.
– Emotiile negative ale parintilor se lipesc ca maracinii de copii si le intaresc propriile lor stari proaste.
– Parintii isi cearta copiii pentru multe motive ce tin de conceptiile lor despre educatie: ce sa manance sau nu, ce sa faca, cand sa faca, nu e cuminte, nu a salutat bunica, a chinuit prea mult pisica, nu se culca la timp, nu s-a spalat pe dinti, nu se apuca de teme mai repede, nu vine in casa cand ii cerem, si in general foarte multe “nu”-uri, ca sa fim siguri ca el este cuminte, docil, “unde il pui acolo sa stea” – varianta ideala pentru un parinte dupa o zi de munca si de agitatii.
– Parintii nervosi mai si tipa la copii (ca sa nu spunem ca ii mai si bat), fapt care le amplifica frustrarea si ii determina sa copieze adultii din jur. Nu degeaba se spune ca un copil se poarta nu cum ii spui, ci cum te vede pe tine ca te porti, ca model.
Polițist prins beat la volan a aranjat cu preotul să-l vorbească de bine în fața judecătorilor
Ce avem noi de facut, ca parinti, este sa intuim cand copilul nostru este stresat. Cum? Vedem ca un anumit comportament este diferit de starea de bine si de normalitate a copilului, ca pur si simplu nu ne mai intelegem cu propriul nostru copil.
Intai de toate il intelegem. Suntem acolo pentru el. Il asiguram ca acasa este locul unde isi incarca bateriile si unde totul este bine.
Rolul nostru este sa nu luam nimic personal din ce spune sau face copilul ci din contra, sa fim cat mai apropiati de el, sa comunicam mult ca sa ne putem da seama care situatie sau emotie din ce traieste in prezent, ii tulbura echilibrul emotional si deci ii genereaza un stres.
