În acest sens, oamenii de știință de la Universitatea Radbound din Olanda, au realizat un studiu care na va lămuri. În primul rând, aceștia cred că omul modern și-a mai pierdut din puterea simțului olfactiv, deoarece nu mai acordă o importanță sporită mirosurilor, prin comparație cu alte simțuri.
Însă, mai există încă o categorie de oameni al căror simț olfactiv este foarte bine dezvoltat. Este vorba despre vânătorii Jahai care trăiesc în Malaezia. Cercetătorii cred că acest lucru se datorează faptului că aceștia încă vânează.
„A existat de multă vreme un consens că mirosul este simțul mut, cel fără cuvinte”, a zis Asifa Majid, de la Universitatea Radbound. „Dar oamenii Jahai din Peninsula Malaezia se pricep mult mai bine la numirea mirosurilor decât vorbitorii de engleză”.
De ce și-a pierdut omul modern capacitatea simțului olfactiv?
În cadrul studiului, cercetătorii au studiat două grupuri care trăiesc în pădurea tropicală din Peninsula Malaezia, pentru a înțelege mai bine abilitatea neobișnuită a acestora de a detecta mirosurile cu o precizie fantastică.
Primul grup a fost format din vânătorii Semaq Beri, iar al doilea grup din agricultorii Semelai. Iată cum s-au descurcat.
„Dacă ușurința numirii mirosurilor este legată de practicile culturale, atunci ar trebui să ne așteptăm ca populația Semaq Beri să se comporte ca cea Jahai și să numească mirosurile la fel de ușor ca pe culori, în timp ce populația Semelai ar trebui să aibă alte obiceiuri”, au scris cercetătorii.
Cercetătorii au spus că vânătorii Semaq Beri au reușit să numească mirosurile și culorile cu aceeași ușurință ca vânătorii Jahai. Însă agricultorii Semelai au avut aceleași rezultate precum vorbitorii de engleză, venindu-le dificil să identifice mirosurile.
Așadar, studiul spune că adaptarea culturală ne-a determinat să nu mai punem așa mare accent pe simțul olfactiv.