Strămoșii noștri aveau un simț olfactiv ceva mai dezvoltat decât al nostru, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Radbound din Olanda. De fapt, oamenii moderni au ajuns să nu mai acorde cine știe ce importanță mirosurilor, prin comparație cu alte simțuri.
Excepția de la această regulă o constituie vânătorii Jahai din Malaezia. Pentru acești vânători, e la fel de simplu să diferențieze mirosuri cum este pentru noi să diferențiem culori.
Cercetătorii cred că asta se datorează faptului că acești oameni încă vânează. „A existat de multă vreme un consens că «mirosul este simțul mut, cel fără cuvinte»", a zis Asifa Majid, de la Universitatea Radbound. „Dar oamenii Jahai din Peninsula Malaezia se pricep mult mai bine la numirea mirosurilor decât vorbitorii de engleză".
Pentru a înțelege mai bine abilitățile vânătorilor, oamenii de știință au analizat două grupuri care trăiesc în pădurea tropicală din Peninsula Malaezia. Primul grup era format din vânătorii Semaq Beri, iar al doilea din agricultorii Semelai. „Dacă ușurința numirii mirosurilor este legată de practicile culturale, atunci ar trebui să ne așteptăm ca populația Semaq Beri să se comporte ca cea Jahai și să numească mirosurile la fel de ușor ca pe culori, în timp ce populația Semelai ar trebui să aibă alte obiceiuri", au scris cercetătorii.
Ambelor grupuri li s-au oferit șaisprezece mirosuri, dintre care portocală, piele, banană, lămâie, usturoi, cafea, măr, ananas, trandafir și pește. De asemenea, li s-au dat și 80 de mostre de culoare. Participanții au fost întrebați apoi ce mirosuri și ce culori puteau identifica. Vânătorii Semaq Beri au reușit să numească mirosurile și culorile cu aceeași ușurință ca vânătorii Jahai, dar agricultorii Semelai au avut aceleași rezultate precum vorbitorii de engleză, venindu-le dificil să identifice mirosurile.
Așadar, scăderea capacității de a distinge mirosuri este rezultatul adaptării culturale, dar încă nu se știe ce rol are infrastructura biologică a fiecărui individ în acest proces
