"Mi-ar fi plăcut să-l aud pe domnul Crin Antonescu că-și anunța întoarcerea în partidul părăsit de el acum câțiva ani, că să militeze iarăși alături de foștii camarazi și să-i aducă gloria de care nu s-a învrednicit la prima încercare
"Dar nu pentru asta se întoarce fugarul înapoi în politică. Se întoarce pentru că a simțit cum îl îmbie pe la nări sindromul europarlamentarelor, cu mirosul lor de plăcinte. Pe scurt, fostul lider al PNL nu-și mai dorește nici funcții, nici onoruri, dar îi arde buza după euro, plus cinci ani de trăi pe vătrai, curăț far niente, la Bruxelles.
Nu-mi vine să cred ce poate declara în legătură cu dorința subită de a deveni europarlamentar: "...am depus această candidatură pentru a reprezenta PNL la Bruxelles în PPE. Este o relație civilizată, sănătoasă, nu în sensul implicării active în deciziile partidului pe care are cine să le ia".
Stai și te minunezi. Cum vine asta? Se întoarce în politică, dar nu se implică în deciziile partidului. Se implică numai în ceea ce este civilizat și sănătos, adică salariul barosan încasat de la Parlamentul European, și nimic altceva! Halal!
Chestiile mai puțin civilizate și sănătoase, plătite în lei, și implicarea în deciziile partidului sunt problemele plebei de la București, care nu cunoaște intortochiatele căi ale drumului spre Bruxelles (...)
Era sa fie in capul listei, daca primul loc n-ar fi fost deja ocupat chiar de Ludovic Orban, liderul partidului, locul al doilea de Vasile Blaga, fost lider si el, iar al treilea loc i-a revenit automat ratacitorului Antonescu, de asemenea lider, candva.
Cu totii se inghesuie spre respectiva relatie civilizata si sanatoasa, platita numai in euro! Dar, asa stand lucrurile, la cine oare se refera Crin Antonescu, cand vorbeste despre "deciziile partidului pe care are cine sa le ia"? Le ia ciuciu!" Mai mult pe Ziare.com.