Prevederea-cheie care îl încurcă pe Rafila, ascunsă chiar într-un Ordin al Ministerului Sănătății
Prevederea-cheie care îl încurcă pe Alexandru Rafila apare chiar într-un Ordin al Ministerului Sănătății din 21 iunie, act normativ care reglementa modalitatea de distribuire a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate către populaţie: la art. 9, Ordinul prevede că:
"Perioada maximă de stocare a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate în farmaciile din lista prevăzută la art. 1 este de 6 luni de la data recepţiei. La finalul perioadei de 6 luni farmaciile din lista prevăzută la art. 1 predau, prin intermediul companiilor de distribuţie de medicamente, către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti cantităţile rămase în stoc, precum şi acordurile pacienţilor, respectiv ale aparţinătorilor, pentru cazurile în care eliberarea medicamentului s-a realizat către aceştia din urmă, privind administrarea tratamentului şi prescripţiile pe baza cărora au eliberat medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate, pe bază de proces-verbal de predare-primire."
Milioane de pastile de iod așteaptă să fie ridicate gratuit de românii cu vârsta sub 40 de ani din aproximativ 2.500 de farmacii din toată țara, declara în urmă cu două zile ministrul Sănătății, care admitea însă că „lumea nu a fost foarte interesată”.
Mai exact, Autoritatea Națională a Rezervelor de Stat a cumpărat, în această primăvară, de la Antibiotice Iași 30 de milioane de pastile de iodură de potasiu 65 mg, achiziția costând, potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în jur de 30 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 6 milioane de euro.
Cum a ajuns Rafila să distribuie pastilele de iod prin farmacii, după ce anunțase că le va distribui prin medicii de familie
Povestea pastilelor de iod începe în luna martie. Odată cu începerea războiului din Ucraina, românii au dat iama în farmacii, pe care le-au golit de pastile de iod - inclusiv de suplimente alimentare care conțin o cantitate infimă de iod.
Într-o primă fază, în timp ce românii goleau farmaciile de iod, iar unii medici avertizau, în presă, că administrat după ureche, iodul riscă să facă mai mult rău decât bine, Ministerul Sănătății nu a reacționat.
Într-un târziu, cum iodul era o temă aflată pe buzele tuturor, ministrul Rafila a anunțat că Ministerul Sănătății va distribui chiar el iod, scrie hotnews.ro. A subliniat că nimeni nu trebuie să ia pastilele preventiv, dar că ele vor fi distribuite populației pentru orice eventualitate.
În luna care a urmat, ministrul Sănătății a vorbit aproape exclusiv despre iod, în toate aparițiile sale publice - conferințe de presă sau apariții în emisiuni tv.
În acest timp, Antibiotice Iași a produs de urgență 30 de milioane de pastile de iod.
Cele 30 de milioane de pastile de iodură de potasiu au costat „în jur de 30 de milioane de lei”, echivalentul a aproximativ 6 milioane de euro, iar achiziția a fost făcută de Autoritatea Națională a Rezervelor de Stat, nu de Ministerul Sănătății, explica Alexandru Rafila pe 5 aprilie, la solicitarea jurnaliștilor, într-o conferință de presă la sediul Ministerului Sănătății.
Alexandru Rafila își dorea inițial ca pastilele de iod să fie distribuite de medicii de familie, numai că aceștia s-au opus, motivând că aglomerația și birocrația iscate ar risca să blocheze activitatea cabinetelor lor, într-o perioadă oricum complicată, în primăvara acestui an - val de viroze și gripe, COVID-19, testare COVID-19, vaccinare, consultații, rețete, trimiteri etc.