Noi informaţii apar în cazul morţii suspecte a Mariei Andreea, studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi şi voluntar SMURD Iaşi. În urma examinării în detaliu a corpului neînsufleţit, anchetatorii au descoperit că fata avea, în jurul gâtului, un al doilea lanţ format din coliere mai scurte, îmbinate între ele, ajungându-se la un total de 10 coliere cu care tânăra şi-ar fi luat viaţa.
Unele surse din anchetă spun că Andreea, care se afla în această perioadă în sesiune, ar fi fost supărată din cauza unui examen de la facultate. „Sunt informaţii cum că tânăra care se afla în sesiune ar fi fost supărată deoarece avusese probleme la un examen. Acesta pare a fi motivul. Tânăra mergea deseori la pârtia de schi pentru a se relaxa, mai fuma câte o ţigară. În ziua sinuciderii, i-a trimis un mesaj unei colege că merge la pârtie să se relaxeze, ca de obicei. Ulterior, a doua zi, tatăl fetei a mers la poliţie, unde sesizase dispariţia, însă între timp a fost găsită de către o colegă, în pădure", a declarat, pentru presa locală, o sursă din cadrul anchetei.
Andreea a dispărut de acasă încă de joi seara şi a fost găsită strangulată vineri, în apropierea pârtiei de schi din Iaşi, de către o colegă, care îi cunoştea obiceiurile de a merge în acea zonă pentru a se relaxa. Toate indiciile apărute până în acest moment îi conduc pe poliţişti către o sinucidere, mai ales după vizionarea traseului tinerei, care a fost văzută pe camerele de supraveghere din oraş, îndreptându-se singură spre pârtie. De asemenea, poliţiştii au găsit în buzunarul gecii bonul fiscal, de la magazinul de bricolaje, de unde studenta şi-ar fi cumpărat colierele de plastic.