Problema este cu atât mai acută cu cât se apropie Paştele, iar vânzările de carne de miel cresc în această perioadă. Copreședintele Asociației Crescătorilor de Oi şi Capre de la Sofia a explicat că miei româneşti sunt importaţi vii în Bulgaria, unde sunt tăiaţi în abatoare.
Apoi, supermarketurile pun eticheta "Produs în Bulgaria" pe carne, la vânzare. Astfel, consumatorii sunt păcăliţi, iar fermierii locali sunt subminaţi.
Mieii româneşti sunt cu aproximativ 20% mai ieftini decât cei bulgari.