Cercetătorii au realizat modelul unei picături minuscule de apă cu o particulă de virus înăuntrul ei pentru a evalua capacitatea virusului de a rezista la contactul cu aerul pentru a infecta o nouă gazdă, relatează New York Times. Echipa a folosit un supercomputer pentru a urmări interacţiunea şi activitatea a 1,3 miliarde de atomi într-o microsecundă.
"Introducerea unei particule de virus într-o picătură de apă este ceva ce nu s-a mai făcut până acum. Nimeni n-a mai văzut cum arată asta", a spus Rommie Amaro, de la Universitatea din California, coordonatorul proiectului.
La începutul pandemiei, comunitatea ştiinţifică a presupus că virusul nu s-ar putea transmite decât prin stropi de salivă eliberaţi prin strănut şi tuse şi care rezistă puţin timp în aer deplasându-se pe o distanţă de sub doi metri de persoana infectată. Ulterior, studiile epidemiologice au arătat că virusul se transmite prin aer şi anume doar prin simplul fapt că un număr de persoane vorbesc într-un spaţiu închis şi slab aerisit.
Problema transmiterii virusului prin aerosoli este timpul necesar ca ei să infecteze alte persoane înainte de evaporare şi dezintegrare.
"În acest moment nu înţelegem până la capăt cum se întâmplă asta", spune Linsey Marr, profesor de inginerie civilă şi de mediu la Virginia Tech, care nu a participat la noul studiu.
Echipa lui Amaro a creat un model de coronavirus compus din 300 de milioane de atomi virtuali la care a adăugat o membrană din molecule de acizi graşi şi o compoziţie de proteine. Acestea din urmă au rolul de a menţine intactă membrana coronavirusului, scrie adevarul.ro. Dintre ele, proteinele spike sunt structuri ramificate ce se înalţă pe suprafaţa virusului, ale căror vârfuri au fost observate deschizându-se spontan pentru a permite virusului să se agaţe de celulele gazdei infectându-le. După ce a creat virusul, echipa de cercetători a realizat un aerosol constând dintr-un miliard de atomi şi măsurând un micrometru.
Simularea a oferit indicii despre capacitatea virusului de a rezista în aerosoli. Cercetătorii au observat că mucinele din plămâni care au sarcini electrice negative sunt atrase de proteinele spike ale virusului cu sarcini electrice pozitive. Amuro a propus ipoteza că mucinele acţionează ca un scut protector pentru a ţine virusul departe de aerul care l-ar distruge. „Credem că particula de virus se acoperă cu aceste mucine şi asta funcţionează ca un înveliş protector în timpul mişcării prin aer”, a explicat cercetătorul. Aceste rezultate pot face lumină în privinţa contagiozităţii tulpinei Delta care a devenit dominantă în lume.
Proteinele variantei Delta sunt încărcate pozitiv în număr mai mare decât variantele anterioare astfel că atrage mai puternic mucinele în jurul lor. Simulările au arătat modul cum proteinele spike se deschid ca nişte flori pentru a se lipi de celulele gazdei. „Varianta Delta se deschide cu mult mai mare uşurinţă decât tulpina originală asupra căreia am realizat simulări”, spune Amaro.
Potrivit datelor preliminare, mutaţiile de la nivelul proteinelor spike ale variantei noi de coronavirus Omicron arată o încărcătură electrică pozitivă chiar mai mare decât Delta, sugerând astfel şi o putere de contagiere mai importantă.
