Pâinea noastră, cea de toate zilele
E menționată în Noul Testament și în rugăciunea Tatăl Nostru, unde este numită „pâinea cea de toate zilele“. În ritualurile creștine, reprezintă trupul lui Hristos. De cealaltă parte, sarea a fost încă de la începuturile omenirii tratată ca un giuvaer, fiind scumpă și greu de obținut. La evrei, la arabi, la greci, la români, sarea este liantul prieteniilor trainice. Evreii o folosesc pentru sfințirea celor morți, iar japonezii pentru a purifica locurile și obiectele care au fost pângărite. Pietrele prețioase, aducătoare de energii pozitive, se reîncarcă în soluție salină. În limba română, expresia „sarea pământului“ înseamnă ceea ce este mai de preț, mai valoros. Iar basmul „Sarea în bucate“, exprimă cât se poate de bine importanța pe care omul de rând o dă acestui condiment.
Dar de nuntă și de casă nouă
Și la vechii evrei, și la romani exista tradiția de a se frânge pâinea și a-i binecuvânta pe cei veniți în vizită. La polonezi, acest obicei este întâlnit la nunți, când tinerii căsătoriți sunt primiți de către părinți cu pâine și sare. La lituanieni, letoni, estonieni și finlandezi, pâinea și sarea sunt darurile simbolice care se aduc pentru a binecuvânta o locuință nouă – doar că pâinea albă, din făină de grâu, este înlocuită cu una neagră, din secară.
Ofrandă pentru cei dispăruți
La noi, și acum mai există ritualul ca, la mesele de familie, gospodarul să facă semnul crucii pe pâine și apoi să o rupă și să o împartă celorlalți. Pâinea este tratată cu mare respect și nu trebuie aruncată. Firimiturile și pâinea uscată se strâng cu grijă și se dau la animale și la păsările cerului. În cartea „Magia Darului“, Ofelia Văduva vorbește despre ritualul pâinii la români. Etnologul amintește că prima bucăţică, mai ales din pâinea de grâu nou, este ofrandă pentru cei morţi şi trebuie aruncată, în mod ritualic, pentru aceştia. Ultima bucată, numită şi cea cu noroc, are putere magică și este de bun augur pentru persoana care o mănâncă.
Știai că...
...și acum mai există datina „colăcăriei“ în satele din regiunea Moldovei și Bucovinei? Finii cununați sau părinții finilor botezați duc colacii celor care i-au nășit, iar însemnătatea acestui obicei este că viața tinerilor va fi frumoasă și bogată, ca aceste produse.
...în urmă cu 31 de ani, înaintea unui meci de hochei dintre Rusia și Canada, cele două echipe au împărțit pâinea și sarea?
... în nordul Germaniei dar și în Bohemia există și azi datina ca, atunci când se naște un copil, să i se pună în scutece pâine și sare?
... lichidul amniotic, care protejează bebelușul din burta mamei, este sărat?
Calendar creștin
5-11 mai
5 mai
Creștinii ortodocși și greco-catolici o pomenesc pe Sf. Mc. Irina.
6 mai
Credincioșii romano-catolici o prăznuiesc pe Sfânta Benedicta.
7 mai
Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc Arătarea semnului Sf. Cruci pe cer la Ierusalim.
8 mai
Creștinii ortodocși și greco-catolici îl prăznuiesc pe Sf. Ap. şi Ev. Ioan; iar ortodocșii o pomenesc pe Sf. Emilia. Tot în această zi, catolicii îl amintesc pe Sf. Victor.