Lenea nu este doar o lipsă de motivație și de energie. Ar trebui să fie considerată un semnal de alarmă pentru probleme mai grave de sănătate, mintală sau fizică, spun specialiștii, și vin cu dovezi în acest sens.
Un studiu recent publicat în Journal of Health Psychology sugerează că există o legătură puternică între lene și probleme de sănătate mentale, cum ar fi anxietatea și depresia. Cercetarea a constatat că persoanele care au experimentat stres sau evenimente traumatice în viața lor, au fost mai predispuse să dezvolte obiceiuri lenese.
Pe lângă problemele de sănătate mintală, lenea poate fi un simptom al altor probleme de sănătate. De exemplu, un studiu realizat de Univeristy of California, San Francisco a constatat că persoanele care au avut probleme de somn sau oboseală cronică, au fost mai predispuse să experimenteze obiceiuri lenese și să evite activitățile fizice.
De asemenea, problemele articulare sau ale sistemului circulator pot fi, de asemenea, asociate cu obiceiurile lenese. Durerile sau disconfortul în timpul mișcării și slăbiciunea musculară pot face activitățile fizice să pară mai grele și să ducă la o tendință de a evita aceste activități în favoarea lenei.
Problemele de greutate pot, de asemenea, contribui la tendința de a fi lenes. Persoanele care suferă de obezitate sau care luptă să-și mențină greutatea pot simți că activitățile fizice sunt prea dificile sau incomode și pot căuta scuze pentru a evita aceste activități.
Un alt studiu realizat la Universitatea din Missouri și-a propus să analizeze rolul inactivității în apariția unor boli. Autorii au abordat o strategie nouă: au împiedicat un grup de oameni foarte activi să facă mișcare, pentru a vedea ce se întâmplă în organismele lor în aceste condiții. Participanților li s-a cerut să reducă numărul de pași pe care îl făceau într-o zi cu cel puțin jumătate.
Prin acest studiu cercetătorii și-au propus să afle dacă inactivitatea fizică împiedică organismul să controleze eficient nivelul de glucoză din sânge, factor-cheie în apariția diabetului și a bolilor de inimă. Voluntarilor li s-au oferit dispozitive care măsurau glicemia în mod continuu, timp de 24 de ore din 24, și li s-a cerut să se miște cât mai puțin, dar să mănânce la fel ca de obicei.
În timpul primei părți a experimentului, care a durat trei zile, s-a constatat că glicemia nu creștea brusc după ce participanții mâncaseră – un semn ce arăta că organismul controla perfect nivelul glicemiei și țesuturile aveau o sensibilitate ideală la insulină.
În cea de-a doua parte a experimentului, care a durat tot trei zile, voluntarii au devenit sedentari, iar timpul cât făceau mișcare zilnic a scăzut la numai 3 minute, în medie. Rezultatele comparative au fost edificatoare.
Trei alimente toxice pe care cei mai mulți oameni le mănâncă frecvent
În timpul celor trei zile de inactivitate, nivelul glucozei în sânge a crescut brusc după fiecare masă, indicând un control defectuos al glicemiei. Nivelurile maxime înregistrate au fost cu 25% mai mari decât fuseseră în timpul celor trei zile active. Mai mult, nivelurile maxime ale glucozei în sânge au crescut de la zi la zi, în timpul perioadei de inactivitate. Cu alte cuvinte, cu cât subiecții erau inactivi mai multă vreme, cu atât reglarea nivelului de glucoză devenea mai defectuoasă.
În aceste condiții, se pune întrebarea dacă, în cursul unor afecțiuni care necesită repaus la pat pentru o perioadă, glicemia ar putea scăpa de sub control. Specialiștii afirmă că nu e o problemă, atâta timp cât perioada de inactivitate este trecătoare, iar pacienții revin apoi la un stil de viață activ.
Însă apar probleme în cazul în care stilul de viață, în general, este unul sedentar. Experimentul arată că inactivitatea fizică face ca mecanismul de reglare a glicemiei prin intermediul insulinei să nu mai funcționeze eficient, cu consecințe grave asupra sănătății.
Care este anotimpul tău preferat? Testul care îți dezvăluie ce fel de persoană ești
