Nicolae Ciucă, liderul Partidului Național Liberal își reafirmă determinarea de a câștiga încrederea alegătorilor într-un climat politic tumultuos.
Candidatul liberal la funcția supremă în stat este sigur că va ajunge în turul 2 și va câștiga, pentru că este singurul politician de care le este teamă social-democraților.
„Singurul candidat de care le este teamă sunt eu,” a declarat Ciucă, subliniind că, pentru el, ambiția de a conduce România se împletește cu dorința de a asigura un viitor mai bun pentru cetățeni.
Nicolae Ciucă a spus că intenționează să aducă o nouă abordare în arena politică autohtonă. „Am dorit să intru în politică pentru a arăta că se poate face și altfel”, a spus liderul liberalilor.
Pe cine ar vrea Nicolae Ciucă să pună premier: „Va fi de la PNL”
Ciucă se prezintă ca un om care vine în fața românilor nu din dorința de a obține o funcție, ci dintr-o voință sinceră de a slujii țara. Convins că românii au fost împovărați de incertitudini și neînțelegeri, el își proiectează viziunea asupra libertății și prosperității ca fiind fundamentale pentru dezvoltarea națiunii. „Este vechiul nostru angajament, Dezvoltăm România,” a spus liderul PNL, reamintind alegătorilor de promisiunile și prioritățile pentru viitor.
Această viziune nu este întâmplătoare, ci se bazează pe experiența sa ca general al Armatei Române. Ciucă afirmă cu mândrie că „mi-am servit țara cu onoare și credință” și își leagă cariera militară de angajamentul său politic. Într-o lume în care mulți politicieni sunt acuzați de corupție și lipsă de integritate, lui Ciucă îi este ușor să se prezinte ca un „om normal” care a fost dedicat valorilor naționale.
În plus, într-o perioadă în care românii sunt din ce în ce mai sceptici față de clasa politică, liderul PNL caută să se prezinte ca o alternativă viabilă, un politician care nu doar că promite, dar și acționează în mod responsabil.
„Sunt un om normal care nu vine în fața românilor pentru o funcție. Am ocupat suficiente funcții. Acum vreau să îmi slujesc țara”, a conchis Nicolae Ciucă.