Mai mult, studiul prezintă mâncărimea ca pe un comportament social care s-a dezvoltat și a evoluat în timp. De asemenea, comportamentul este valabil atât în rândul oamenilor, cât și rândul animalelor. O analiza neuronală a creierului șoarecilor ne arată că mâncărimea este cablată în creierul acestora.
Spre exemplu, atunci când un șoarece se scărpina, ceilalți din jur începeau să simtă mâncărimi, iar același lucru se petrece și în cazul maimuțelor și al oamenilor. Știind deja că maimuțele Rhesus simt mâncărimi atunci când privesc un alt membru al speciei că se scarpină în fața lor, chiar și în cazul în care li se expune acest comportament prin intermediul unui clip video, cercetătorii încearcă să înțeleagă fenomenul în ansamblu, analizându-l și în cazul șoarecilor.
Cum explică specialiștii faptul că mâncărimea este contagioasă
În cadrul studiului efectuat pe șoareci, cercetătorii au observat că în timp ce aceștia își priveau prietenii cu blană cum se scarpină, anumite celule din nucleul SCN au eliberat un element chimic cunoscut sub numele de GRP.
Pentru a analiza ce s-ar întâmpla dacă această chimicală nu ar mai fi eliberată, cercetătorii au blocat emiterea acesteia cu ajutorul unor tehnologii avansate. Astfel, au descoperit că starea de mâncărime a dispărut.
Ceea ce este interesant este că, odată ce ei au fost injectați cu substanța GRP, care induce starea de mâncărime, șoarecii au început să se scarpine timp de o oră, chiar și în absența unui stimul extern.
Descoperirea reprezintă un pas important pentru cercetătorii în înțelegerea exactă a modului în care funcționează circuitele creierului responsabile de crearea senzației de mâncărime.
