Uvula palatină este o formaţiune conică de mici dimensiuni, situată la marginea posterioară a boltei palatinului. Uvula îşi trage denumirea din limba latină, unde însemna „mică boabă de strugure”. Este un organ compus din ţesuturi alcătuite în mare parte din glande alveolare şi fibre musculare. În cazuri rare, se nasc oameni care prezintă un omuşor bifurcat, caz în care specialiştii consideră că este vorba de prezenţa unei anomalii genetice, denumită sindromul Loeys-Dietz. Din nefericire, prezenţa unui omuşor bifurcat este asociată adesea cu un risc ridicat de anevrism al aortei.
Uvula palatină prezintă mai multe roluri în organism, unul dintre acestea fiind acela de articulaţie mobilă care serveşte le modularea unor sunete ale vocii omeneşti.
Un alt rol al omuşorului este acela de organ sensibil la declanşarea reflexului vomitiv. De fapt, orice fel de stimulare mecanică a uvulei palatine provoacă reflexul vomitiv, ajutînd aşadar la evacuarea resturilor alimentare din stomac, reflex util mai ales în cazul unor toxiinfecţii alimentare.
Există de asemenea, un număr restrâns de oameni la care uvula nu acoperă corect deschiderea esofaringiană, provocând astfel o afecţiune denumită insuficienţă velofaringiană. Aceasta este cauza aşa numitului vorbit nazal, când un volum prea mare de aer pătrunde prin nas, iar vorbitorul este incapabil să pronunţe unele consoane precum „m” sau „b”.
Omuşorul contribuie de asemenea la sforăit sau respiraţia greoaie din timpul somnului, căci uvula este alungită în acele momente şi produce vibraţiile care duc la rândul lor la zgomotul sforăielilor. Omuşorul mai are rolul de a împiedica pătrunderea accidentală a fragmentelor din bolul alimentar direct în cavitatea nazală, incident denumit de către medici regurgitare nazală.
În unele zone ale Africii, cu precădere în Etiopia şi Eritreea, omuşorul este îndepărtat parţial în cadrul unor ceremonii tradiţionale care au ca scop „îmbunătăţirea” vocii.
