Declarația sa vine în contextul în care armata rusă încearcă de săptămâni întregi să cucerească oraşul industrial din regiunea Lugansk, important pentru controlul întregului bazin minier Donbas.
Forţele ruse au avansat în jurul Severodoneţkului în ultimele zile şi controlează din nou ”în mare măsură” oraşul, a declarat Gaidai, miercuri seara.
Potrivit guvernatorului Gaidai, situaţia din Severodoneţk a fost ”foarte dinamică” joi, cu lupte de stradă şi bombardamente ”constante” ruseşti în zonele încă controlate de ucraineni.
Consilierul prezidențial al lui Volodimir Zelenski, Alexei Arestovici, a declarat pentru jurnaliștii americani cã Ucraina are nevoie de cel puțin 60 de sisteme de lansare multiplã de rachete pentru a opri rușii sã avanseze. Dacă ar primi doar 40, rușii vor ocupa teritorii mai greu, iar dacă primesc doar 20, armata lui Putin va avansa iar numărul morților va fi mult mai mare.
Pe lângă numărul mare de sisteme pe care îl solicită ucrainenii, cei mai mulți militari ai lui Zelenski cer chiar sisteme cu o razã mult mai mare.
Până în prezent, Kievul a primit doar 4 lansatoare de rachete HIMARS de la americani. Acestea au o razã de acțiune de doar 70 de kilometri.
Rachetele primite de ucraineni sunt de tip M31 și acționeazã pe sistemele HIMARS și M270, cele trimise de britanici. Datorită ghidării GPS, un singur proiectil lovește țintele cu precizie, cu o vitezã de aproape 2.500 de kilometri pe oră.
Cu toate astea, tot nu este îndeajuns, sunt de părere analiștii militari, iar oficialii ucraineni cer rachete cu rază de până la 300 de kilometri, adică lansatoarele MLRS de tip M270.
Liderii occidentali au optat pentru rachete cu rază mai scurtă pentru a evita o confruntare directă cu Rusia, după ce Kremlinul a amenințat direct vestul chiar și pentru acele 4 sisteme HIMARS ajunse deja la Kiev.
În cele 3 luni de război, forțele ucrainene au luat de la ruși lansatoare asemănătoare pe care ulterior le-au folosit împotriva lor. Vorbim despre rachetele GRAD ale Moscovei, care sunt însă mult mai slabe, sunt nedirijate și de slabă precizie, spun oficialii ucraineni. Chiar și așa, soldații au reușit sã le țină piept rușilor mai bine de 100 de zile.
Peste 1.300 de sisteme de rachete cu lansare multiplã au fost fabricate în Statele Unite și Europa, cu peste 700.000 de proiectile.
Armata americană are peste 360 de lansatoare HIMARS și peste 270 de lansatoare M270. Acestea lanseazã 16 rachete pe minut, iar un lansator costă cel puțin 5.6 milioane de dolari.