Nutriționistul Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române și președinte de onoare al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, îi îndeamnă pe români să consume zilnic iaurt,
”Iaurtul este un aliment cu densitate nutrițională foarte bună și conține mai mulți nutrienți esențiali, absolut necesari pentru o bună sănătate: proteine de calitate superioară, calciu, fosfor, potasiu, zinc, bacterii lactice active. Iaurtul se poate integra foarte ușor în alimentația zilnică, la orice vârstă. Îl putem consuma dimineața, la micul dejun, peste zi, putem alege un iaurt cu fructe ca desert sau la gustarea dintre mese, iar seara iaurtul simplu poate fi consumat înainte de culcare, după o cină ușoară”, a declarat, vineri, prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, într-o conferință de presă susținută la Cluj, conform Agerpres.
Acesta a adăugat că în țara noastră consumul de iaurt este foarte scăzut comparativ cu alte țări europene, deși acesta are efecte pozitive pentru sănătate, contribuind, printre altele, la compensarea deficitului de calciu din organism, la prevenirea diabetului, dar și la menținerea unei greutăți adecvate.