Teoretic, până la vârsta de 50 de ani, jumătate din populație și-a pierdut culoarea din păr în procent de 50%. Când cercetătorii au testat acest principiu, au descoperit ccă 74% din oamenii cu vârste cuprinse între 45 și 65 de ani au păr alb, cu o intensitate de albire de până la 27%. Asiaticii și africanii s-au dovedit a avea mai puțin păr alb decât caucazienii. De asemenea, au aflat că bărbații albesc mai mult decât femeile.
Culoarea părului este determinată de melanocite, niște celule care produc pigmenți. Culoarea propriu-zisă depinde de prezența și rația a două tipuri de melanină – eumelanina (pigmenți maro și negri) și feomelanina (pigmenți galbeni și roșii). De asemenea, intensitatea culorii depinde de localizarea părului pe corp – astfel, genele au cea mai întunecată nuanță, pentru că au cele mai mari cantități de eumelanină, pe când părul de pe bărbie, de la subraț și din zona pubiană are adeseori nuanțe roșcate, din pricina cantității crescute de feomelanină.
Albirea părului este determinată de factorii genetici. De exemplu, gemenii identici au tendința de a albi la aceeași vârstă, în aceleași zone și cu aceeași viteză. Nu există însă vreo dovadă care să arate că părul albește din pricina stresului, dietei sau a stilului de viață. Anumite boli pot fi de vină pentru albire, precum vitiligo și alopecia areata.
Un grup de oameni de știință francezi au descoperit o serie de agenți care protejează melanocitele de la a fi distruse la finalul ciclurilor de creștere. Astfel, producerea de pigmenți poate fi restartată de îndată ce un nou ciclu începe. Cercetătorii vor să introducă acești agenți într-un ser sau într-un șampon. Produsul nu va recolora părul albit deja, ci va proteja melanocitele și va preveni astfel albirea.