„Nicolae Ceaușescu a ajuns la putere în anul 1965, într-un context economic bun pentru România. Încă de la începutul mandatului său, Ceaușescu a încurajat investiții masive în domenii care atunci păreau de viitor – precum industria petrolieră, industria chimică sau industria grea și constructoare de mașini. Din bugetul național, investițiile reprezentau o cotă de circa 30%, iar consumul era totdeauna ținut sub control (...). Dar, privită în profunzime, situația economică a țării anunța un declin iminent”, relatează istoricul Adrian Cioroianu, potrivit EVZ.
Prețul petrolului a explodat. Pentru că fabricile și uzinele comuniste aveau nevoie de țiței pentru a funcționa, iar petrolul României nu acoperea cererea imensă, Ceaușescu a început, în 1972, să importe hidrocarburi.
Crizele de petrol din 1973 și 1979 au aruncat în aer prețul conbustibilului, Ceaușescu fiind forțat să se împrumute la FMI pentru a-și continua planurile de industrializare a României.
Teama că îndatorarea financiară va afecta independența României
„Așa se face că, de la mijlocul anilor ’70, România a început să acumuleze datorii externe. La nivelul anilor 1983-1984, datoria externă a României ajunsese la aproximativ 12 miliarde de dolari (...), o sumă suficient de mare pentru a-l îngrijora pe Nicolae Ceaușescu. Teama liderului român era că îndatorarea financiară va afecta independența țării. Drept care, începând cu anul 1981, Ceaușescu a demarat un program accelerat de rambursare a datoriei. Și astfel a început marea criză a anilor ’80. Exportul masiv de materii prime, penuria alimentară, lipsa de combustibil, cozile la benzinării, întreruperile de energie electrică din locuințe, sistarea unor cheltuieli sociale pentru școli, spitale sau biblioteci – toate acestea au legătură cu această ambiție a lui Ceaușescu de a lichida datoria externă a țării”, detaliază Adrian Cioroianu, mai arată sursa citată.
În primăvara anului 1989 s-a lichidat datoria țării, iar în iarna aceluiași an, Nicolae Ceaușescu avea să fie executat.
„În ziua de 12 aprilie 1989, se deschidea la București o Plenară a CC al PCR în care Nicolae Ceaușescu anunța, triumfător, că România și-a lichidat datoriile externe. Pentru Conducător era un succes. Dar pentru români era prea puțin și prea târziu. Sacrificiile impuse de-a lungul anilor ‘80 rupseseră orice punte de înredere între popor și conducători. Ceaușescu devenise, încet, dar sigur, inamicul public numărul unu al majorității românilor. (…) Ceaușescu a ieșit atât de slăbit din această bătălie victorioasă încât, peste doar câteva luni, avea să piardă definitiv războiul”, menționează istoricul Adrian Cioroianu.
