UPDATE - Conform surselor Realitatea PLUS, Silviu Prigoană ar fi tușit toată ziua, înainte de momentul fatidic. Afaceristul avea o tuse convulsivă.
„În această după-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au fost sesizați cu privire la faptul că, în timp ce o persoană, de 60 de ani, lua masa împreună cu alte persoane, la un restaurant din Stațiunea Bran, a resimțit o stare de rău, fapt pentru care a fost solicitat sprijin de specialitate.
Echipajul medical sosit la fața locului a întreprins procedurile de resuscitare, însă, în pofida tuturor manevrelor, a fost declarat decesul bărbatului.
În cauză, la acest moment, se desfășoară activitățile specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente.”, au transmis autoritățile.
Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii "Culisele Statului Paralel," a reacționat cu șoc și tristețe la vestea morții lui Prigoană, mai ales că tocmai avuseseră o discuție recentă.
Omul de afaceri ar fi făcut infarct, imediat după ce s-a înecat cu mâncare.
Moartea stupidă a lui Silviu Prigoană
Anca Alexandrescu a povestit că luni seară, în timpul emisiunii de la Realitatea PLUS, Prigoană i-a trimis mai multe mesaje pentru a o felicita pentru un reportaj recent realizat în Valencia.
„Plâng pentru că aseară mi-a dat mai multe mesaje în timpul emisiunii să mă felicite pentru reportajul de la Valencia. Făcusem planul să mai facem emisiuni de dezvăluiri pentru că aveam foarte multe lucruri de spus despre cum Statul Paralel, efectiv, i-a distrus afacerea și i-a luat tot. A fost o primă apariție, dar iată că a fost ultima...înțeleg că a fost un accident stupid. Am fost prima care a aflat. Era la masă cu cineva, nu era în București, a făcut un acces de tuse, probabil s-a înecat. A căzut la pământ...cel cu care era la masă a sunat la 112 și au încercat să-l resusciteze. A ajuns medicul acolo...nu au reușit, din păcate. Este o mare pierdere, în primul rând pentru presă, pentru că el a fondat, într-adevăr Realitatea PLUS și s-a bătut cu foarte multă guverne pentru ca această televiziune să supraviețuiască. Este unul din oamenii care a simțit pe pielea lui ce înseamnă Statul Paralel. A început să povestească săptămâna trecută și plănuiam să facem o următoare emisiune care să prezinte documente. Din păcate, acum nu o să mai poată.” a mărturisit realizatoarea de televiziune, vizibil afectată.
Anca Alexandrescu a explicat că Prigoană nu se afla în București și lua masa cu o persoană apropiată când a avut un acces de tuse și s-a înecat. În ciuda apelului rapid la 112 și a eforturilor medicilor care au intervenit la fața locului, viața lui Prigoană nu a mai putut fi salvată.
Silviu Prigoană și lupta sa cu Statul Paralel
Silviu Prigoană a fost cunoscut pentru activitatea sa de antreprenor și pentru curajul de a înfrunta problemele de ordin politic și economic care au afectat afacerile sale.
Fondarea Realitatea TV rămâne una dintre realizările sale notabile, post pe care l-a susținut chiar și în fața presiunilor externe. Prin intermediul emisiunilor recente, Prigoană începuse să împărtășească experiențele prin care a trecut, dezvăluind detalii despre obstacolele și dificultățile cu care s-a confruntat din partea Statului Paralel.
Moartea sa subită a lăsat un gol atât în mass-media, cât și în rândul celor care îl cunoscuseră ca om de afaceri și ca luptător împotriva abuzurilor de putere.