„Vreau să fiu convins că metroul este o soluţie fiabilă, am văzut singur că timpii de deplasare sunt mult mai scurţi, aşa că fac acest demers în mod evident, dincolo de pozele frumoase pe care le aveţi din metrou, în sensul de a arăta că Metrorex trebuie să vină la Primăria Capitalei. O să repet gestul, pentru că eu consider că trebuie să fii aproape de oraş şi asta este cel mai important. Eu pacienţii nu mi i-am consultat prin internet, am avut o relaţie directă cu ei şi asta şi vreau să fac dacă m-am angajat în acest demers”, a declarat Cătălin Cîrstoiu.
„Am mers şi cu tramvaiul 45 tot cu copilul. Eu încerc să îmi cresc copilul normal, iar dacă m-am angajat în demersul de a face ordine în oraş şi de a însănătoşi oraşul, cred că trebuie să promovez în primul rând eu asta”, a completat candidatul.
„Oamenii sunt foarte frumoşi care merg cu mijloacele de transport în comun, iar părerea mea este că trebuie realizată o interconectare a tuturor mijloacelor de transport în comun într-un sistem integrat, asta e cheia. Văd zilnic, şi când sunt cu maşina, că autobuzele sunt foarte pline, tramvaiele la fel, troleibuzele la fel şi asta se datorează lipsei oricărei preocupări a Primăriei Generale şi a lui Nicuşor Dan de a îmbunătăţi mijloacele de transport în comun”, a arătat Cîrstroiu.
„Soluţia este reprezentată de benzi unice pentru mijloacele de transport, asta trebuia făcut de mult. Dacă avem şi metroul şi imaginăm şi nişte intermodale, cred că lucrurile merg bine. La Gara de Nord şi la Răzoare, între momentul în care te dai jos din metrou şi până ajungi la următorul mijloc de transport faci mai mult decât e permis. Primarul avea un expert din New York, nu a venit, aşa că îl lăsăm să îl caute în continuare”, a mai spus candidatul alianţei PSD-PNL la Primăria Capitalei.