Potrivit acestui regulament făcut pe vremea ministrului PSD Carmen Dan, articolul 214 alineatul 6, „nu se încătușează femeia gravidă, persoana în vârstă de peste 65 ani, persoana cu handicap locomotor, minorul cu vârsta sub 16 ani, persoana ale cărei afecțiuni medicale impun utilizarea tărgii sau căruciorului pentru deplasare, precum și în situații reprezentate de afecțiuni ale membrelor superioare din zona supusă încătușării la indicația medicului, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (5) lit. c), f) și g).”.
Or Sorina Pintea are 54 de ani, iar medicul de la arestul central nu a considerat că starea ei de sănătate impune utilizarea tărgii sau a căruciorului pentru deplasare, au declarat pentru G4media.ro aceleaşi surse.
În schimb, Sorin Ovidiu Vîntu, spre exemplu, chiar dacă este condamnat definitiv şi nu mai beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nu este escortat cu cătuşe întrucât este imobilizat într-un cărucior cu rotile.
Ce spune legea. Potrivit articolului 214 al regulamentului MAI privind „Folosirea mijloacelor de imobilizare”:
(1) Pentru prevenirea comportamentelor violente ale persoanei private de libertate, personalul centrului poate folosi mijloacele de imobilizare din dotare, prevăzute de prezentul regulament.
(2) Cătușele și celelalte mijloace din dotare se pot folosi temporar la imobilizarea persoanei private de libertate în următoarele situații:
a) pe timpul deplasării la organul judiciar sau pe timpul transferului, ca măsura de prevenire a evadării, în cazuri temeinic justificate;
b) din considerente medicale, la recomandarea și sub supravegherea medicului;
c) în cazul persoanelor agresive, periculoase ori care execută izolarea, pentru împiedicarea automutilării;
d) pentru prevenirea acțiunilor violente asupra altor persoane ori de distrugere a bunurilor și obiectelor din dotarea arestului.
(3) Folosirea mijloacelor de imobilizare trebuie autorizată în prealabil de către șeful centrului, cu excepția cazurilor în care urgența nu permite acest lucru, și este permisă numai pe durata pentru care aceasta este strict necesară, impusă de circumstanțele specifice cauzei, legate de securitate sau menită să împiedice persoanele suspectate sau acuzate să se sustragă sau să ia contact cu terțe persoane.
(4) Organele judiciare apreciază cu privire la aplicarea, menținerea sau îndepărtarea mijloacelor de imobilizare, pe durata prezenței persoanei private de libertate în fața acestora.
(5) Sunt cazuri temeinic justificate, atunci când persoana privată de libertate:
a) a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau judecată;
b) a comis o infracțiune contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale, o infracțiune de trafic de droguri, de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau alte produse susceptibile de a avea efecte psiho-active, o infracțiune privind nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive, trafic și exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, șantaj, viol, lipsire de libertate în mod ilegal, ultraj, ultraj judiciar;
c) a evadat sau au încercat să evadeze din centre, din penitenciare ori de sub escortă, sau există indicii cu privire la intenția de evadare;
d) se află în executarea unei măsuri preventive privative de libertate dispuse pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, în considerarea faptului că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică;
e) manifestă o stare vizibilă de tulburare psihică;
f) se automutilează sau amenință că se va automutila în timpul pregătirii în vederea prezentării în fața organelor judiciare sau pe timpul efectuării deplasării;
g) pune în pericol viața sau integritatea corporală a membrilor escortei ori a altor persoane private de libertate;
h) refuză să execute dispozițiile legale date de personalul din compunerea escortei cu privire la prezentarea în fața organelor judiciare.
(6) Nu se încătușează femeia gravidă, persoana în vârstă de peste 65 ani, persoana cu handicap locomotor, minorul cu vârsta sub 16 ani, persoana ale cărei afecțiuni medicale impun utilizarea tărgii sau căruciorului pentru deplasare, precum și în situații reprezentate de afecțiuni ale membrelor superioare din zona supusă încătușării la indicația medicului, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (5) lit. c), f) și g)”, este articolul 214 al regulamentului MAI din 2018 care reglementează procedura de încătuşare.
Marcel Vela vrea modificarea regulamentului
"Personalul medico sanitar din centrul de detenţie are obligaţia de a comunica personalului care asigură escortarea deţinutului informaţia privind necesitatea folosirii tărgii pentru deplasare ori, şi asta e important, cu privire la existenţa a diverse afecţiuni. Adică un medic realizează profesional şi poate spune că un om nu doreşte să evadeze, dar nici nu este în situaţia medicală de a pune în pericol situaţia escortelor. Asta se putea şi azi, dacă medicul era cel împuternicit şi răspundea", a declarat Marcel Vela, în timpul audierilor din Parlament.