„Vedem nu numai partide politice extremiste, vedem și partide politice care neagă Holocaustul, de exemplu, care este același lucru ca antisemitismul. În primul rând, eu cred că aici societatea și mai ales mediile de comunicare trebuie să iasă și să vorbească despre asta. Eu, când eu văd că sunt jurnaliști sau alții, care sunt simpatizanți ai partidelor extremiste, cred că este ceva care nu trebuie să fie într-o societate. În același timp, multă lume vorbește despre educație - da, educația e importantă - dar există această educația pentru a combate antisemitismul, există această educație pentru a combate xenofobia, există această educație pentru a combate ura? Nu avem suficient. Și vorbesc despre multe societăţi”, a declarat David Saranga, la Legile Puterii.
Ambasadorul Israel în România - David Saranga a lăudat inițiativa introducerii disciplinei despre Holocaust în învățământul din România. Din anul școlar 2022-2023, la liceu se va studia o nouă disciplină - „Istoria evreilor. Holocaustul”.
„Acest pas, pe care România l-a luat, pe care Parlamentul României l-a luat, este foarte important în acest drum pentru a combate antisemitismul, dar nu numai antisemitismul. Este un pas important pentru educația toleranței și din acest motiv România (...) este un model pentru tot ce înseamnă combaterea antisemitismului și toleranței în această zonă și avem multe alte exemple pentru a dovedi că România vrea să clădească un viitor mai bun, o societate mai bună, o societate mai tolerantă”, a adăugat David Saranga.