”Datoriile curente ale PMB sunt 2,5 miliarde lei și vreau să exemplific ce înseamnă. 2,5 miliarde lei înseamnă aproximativ cât a costat metroul din Drumul Taberei, cât costă podul de la Brăila pe Dunare. Toți banii aceștia ar trebui să îi plătim acum. Aici ne-au adus floricelele și târgurile și companiile municipale. Conturile PMB sunt blocate din luna august. Acesta e motivul pentru care nu putem începe să plătim nicio lucrare de investiție. Nu putem să continuăm lucrările pe prelungirea Ghencea până când nu vom debloca această situație financiară. Și soluția e una singură”, a declarat primarul.
Dan a mai spus că va solicita ca datoria Primăriei către ANAF, prin intermediul STB, să fie eşalonată şi să fie ridicat plafonul de îndatorare, pentru ca investițiile să fie finanțate exclusiv din fonduri europene din acest an.
Edilul a anunțat că operaţionalizarea marilor lucrări de investiţii va începe luna viitoare.