În urma unor activități investigativ-operative, polițiștii orașului Măgurele au depistat și identificat într-o anexă de birouri, dintr-un imobil situat în orașul Măgurele, unde se află și un atelier auto, un bărbat, în vârstă de 68 de ani, cetățean grec, care a încercat să convingă personalul unității service să efectueze reparații la autoturismul său, fără a prezenta autorizație de reparație, potrivit anchetatorilor.
În cadrul verificărilor și investigațiilor, polițiștii au stabilit că autovehiculul respectiv ar fi fost implicat într-un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane, pe teritoriul Bulgariei.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor.
În urma relaționării cu autoritățile din Bulgaria, acestea au emis pe 3 august pe numele bărbatului un Mandat European de Arestare pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.
Bărbatul respectiv are drept de rezidență în România.
În prezent, persoana depistată se află în custodia polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale, competenți pentru efectuarea procedurilor privind punerea în aplicare a Mandatului European de Arestare.
Miliardarul grec a accidentat mortal un motociclist vineri seară, în orașul Plevna din Bulgaria. După accident, ar fi oprit o mașină, iar șoferul l-a ajutat să cheme o platformă pentru a-și transporta autoturismul în România. Bărbatul ar fi trecut granița într-un taxi, potrivit Realitatea Plus.