Purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici, a demisionat din funcţie la câteva zile după ce premierul Viorica Dăncilă a cerut demiterea lui în urma declaraţiilor potrivit cărora "oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem".
„A demisionat vineri. Atunci şi-a depus demisia la domnul preşedinte, la momentul acela nu ştiam dacă demisia fusese trimisă pe circuit mai departe, trebuie semnată de domnul preşedinte, aşa e procedura la orice instituţie şi orice serviciu”, a declarat, pentru Mediafax, consilier superior în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Augustus Costache.
Decizia lui Daniel Osmanovici vine la câteva zile după ce premierul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Sănătăţii Sorina Pintea demisia preşedintelui CNAS, Răzvan Teohari Vulcănescu, şi purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Osmanovici, în urma declaraţiilor făcute de cel din urmă în care a spus că "oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem".
Pentru a 17-a zi la rând, platforma online care gestionează cardurile naționale de sănătate este total blocată. Pacienții reclamă că ”numai bolnavii în stare gravă mai beneficiază de serviciile medicilor de familie, care oricum riscă să plătească din buzunar operațiunile pe care le fac fără a le putea valida în sistem”. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care conform ministrului Sănătății este responsabilă de funcționarea sistemului, se scuză și spune că face toate eforturile pentru a reporni sistemul. ”Mâine, 18 iulie, va fi o primă tentativă de restartare a programului”, declară la RFI purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici. Pe de altă parte, el afirmă: ”oamenii mor oricum, și cu, și fără sistem”.
GAFĂ de netolerat din partea CNAS, după 17 zile în care cardurile nu merg: "Oamenii mor oricum!"
Într-o intervenție la RFI, purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici, spune că medicii pot înregistra în offline toate operațiunile medicale, urmând ca după repornirea sistemului aceste operațiuni să fie înregistrate oficial. Contactați de RFI, reprezentanții medicilor de familie declară însă că mulți medici se tem să procedeze astfel din cauza amenzilor mari care s-au dat în situații similare din trecut.
”Mâine, 18 iulie, va fi o primă tentativă de restartare a programului”, mai afirmă Daniel Osmanovici, care spune că s-au făcut în ultimele zile teste de repornire a sistemului.
Chestionat în legătură cu situația în care, în această perioadă lungă de blocaj, ar muri oameni din cauza lipsei serviciilor medicale, purtătorul de cuvânt al CNAS declară, scuzându-se dacă este cumva cinic, că ”oamenii mor oricum, și cu, și fără sistem”.
Seful CNAS o sfidează pe Viorica Dăncilă, nu ia în calcul să demisioneze
Reacţie halucinantă a şefului CNAS, după ce premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, i-au cerut demisia. Răzvan Vulcănescu i-a transmis şefei guvernului că pur şi simplu nu ia în calcul demisia, pentru că problemele sistemului sunt mult mai profunde. Mai mult, Vulcănescu a sugerat că Vioricăi Dăncilă că ar face bine să se informeze, înainte de a face o astfel de solicitare.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Răzvan Vulcănescu, a declarat joi că nu a luat în calcul demisia cerută de premierul Viorica Dăncilă, potrivit Agerpres.
"Nu am luat în calcul o demisie la acest moment. Nu consider că mă fac vinovat de nefuncţionalitatea platformei informatice şi sunt anumite lucruri care trebuie privite în ansamblu, de-a lungul timpului, de ce s-a ajuns la o astfel de situaţie", a spus Vulcănescu.