Șeful Executivului a anunțat și că un ministru va merge din nou în Germania pentru a discuta cu liderii Volkswagen pentru înființarea acestei fabrici în România.
„Noi am discutat despre acest proiect. Chiar ministrul Comerțului și anteprenoriatului a fost în Germania, a vorbit despre acest proiect, avem cele mai avantajoase condiții pentru o investiție în România, dar din păcate nu avem susținerea necesară. (...) România trebuie tratată în mod egal cu celelalte state membre. Trebuie să reprezentăm România cu demnitate. M-aș fi așteptat ca domnul președinte, chiar în Consiliul unde se întâlnește cu doamna Merkel, la Bruxelles, cu liderii grupurilor politice, cu președintele Comisiei, să aibă o atitudine favorabilă României. Dar vedem că acest lucru nu s-a întâmplat", a declarat Viorica Dăncilă, luni, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru DCNews.
Totodată, Viorica Dăncilă a precizat că va încerca să vorbească telefonic cu Angela Merkel despre acest aspect.
„Eu voi încerca această convorbire telefonică cu doamna Merkel. Voi face tot ce este posibil pentru a aduce această investiție în România. Știu cât de importantă este pentru țara mea. (...) Eu acum încerc să inițiez această convorbire, dar dacă domnul președinte a mers la Consiliu și a spus că, de fapt, noi nu mai contăm, probabil, liderii europeni care au o altă abordare, vor ține cont de acest lucru. Dânsul a spus că este mai important un premier desemnat decât unul interimar. Mi se pare incredibil... cum poți să faci o asemenea afirmație. Cred că toate aceste lucruri, abordări personale costă România. Eu voi iniția o discuție cu doamna Merkel. O să-i solicit ministrul să meargă în Germania, pentru a discuta despre relocarea în România. Ne luptăm noi", a adăugat Viorica Dăncilă, potrivit dcnews.ro.
Dăncilă spune că europarlamentarii PNL, care fac parte din grupul PPE, au trimis o scrisoare prin care susțin Bulgaria pentru înființarea unei fabrici Volkswagen și i-a acuzat pe liberali și pe președintele Iohannis că nu au susținut candidatura României.
Viorica Dăncilă: „PNL și Iohannis nu susțin venirea Volkswagen în România”