"Este prima dată când am ajuns la Ningbo. Am fost de multe ori în China, sunt un prieten al Chinei", a declarat Dancila.
Prietenă cu statul chinez. Așa se declară Viorica Dăncilă, în interviul pe care l-a acordat presei din țara care avansează cu viteza luminii. Și pe bună dreptate: fostul premier al României a putut acorda interviul, fără nicio grijă, în limba română, pentru că totul a fost tradus cu ajutorul tehnologiei.
Invitată în țară de Institutul Cultural Român de la Beijing pentru întâlniri cu oficiali chinezi, Dăncilă a avut numai cuvinte de laudă pentru Expoziția internațională a produselor de consum.
"Este o expoziție foarte frumoasă și cred că a necesitat foarte multă muncă, dar se vede că organizatorii au pus foarte mult suflet în ceea ce au făcut", a mai spus fostul premier.
Viorica Dăncilă nu a uitat, însă, nici de țara pe care o reprezintă: "Cei care sunt interesați de România, să vină în România și să vadă o țară frumoasă și o țară prietenă cu China".
Relațiile României cu statele comuniste s-au consolidat încă de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Apogeul a fost în 1971, când dictatorul a avut turneul în forță în cele patru țări din Asia. Tot atunci a avut parte și de o surpriză: coreeni au învățat română special pentru el.