Cu mâinile bandajate și cu dureri greu de suportat, fără păr în cap și cu cicatrici pe față, Dana Roba a mărturisit că se simte neputincioasă. Vedeta a spus că încearcă cu toate puterile să le arate copiilor săi că este puternică, însă deseori se ascunde ca să poată să plângă.
Totodată, medicii i-au mai dat o veste grea. Aceștia i-au spus că ar putea să rămână toată viața fără miros și gust din cauza bătăii. Femeia a mărturisit că are deja programate trei operații - la nas, mâini și frunte.
Recuperarea femeii ar putea dura câțiva ani. Vizitele la spital sunt periodice, iar ca să își dea încredere, Dana Roba a mărturisit că pleacă de acasă machiată și cu pantofi cu toc, chiar dacă are nevoie de un scaun cu rotile.
În urmă cu o săptămână, Dana Roba a făcut, în exclusivitate la România Suverană, cu Alexandra Păcuraru, declarații despre încercarea teribilă prin care a trecut. A fost la un pas de moarte după ce soțul său a bătut-o și a lovit-o cu ciocanul în cap în urmă cu o lună.
„Am ținut ascuns față de frații mei... de doi ani. Să nu ajungă frații mei să facă închisoare. Mi-am zis mai bine ascunde. Știa totul o soră mai apropiată de mine, îi povesteam totul.
Când am decis să divorțez, am zis că așa nu se mai poate. Sper ca legea să-l pedepsească.
Să se gândească dacă eu aș fi fata lui, a judecătorului, dacă ar fi fost ginerele lui...
„Mă doare și piciorul, mâinile mă dor, trebuie să merg la operație. La față am nevoie de o reconstrucție.
Dar mă bucur că copiii îmi dau o putere enormă. Nici nu pot explica cum îmi trec aceste răni.
Mulțumesc oamenilor care au pus în contul meu.
Mă doare că nu mă pot duce la lucru. Mă focusam pe lucru. Așa, acum stau. Aștept să mă ducă cineva la baie, să-mi facă baie. E foarte greu”, a spus, în lacrimi, Dana Roba, în exclusivitate la România Suverană.
„M-a strâns de gât și mi-a zis că-mi ia viața. Există o plângere la secția 3 din Timișoara. Ne-am împăcat, am avut impresia că polițistul ține cu el, atunci. Deși el m-a amenințat cu moartea, am zis bine, îl iert.
El nu a vrut să mă bată, a vrut să-mi ia viața”, a mai declarat
Dana Roba, în exclusivitate la România Suverană.