Judecătorul Stan Mustață a fost asasinat, scrie Dan Voiculescu pe blogul său. Mustață a fost primul judecător în dosarul lui Voiculescu, însă acesta a fost înlocuit ulterior de Camelia Bogdan.
Dan Voiculescu îl acuză pe generalul SRI Florian Coldea că se află în spatele schimbării lui Mustață din dosarul său și dă de îneles că are legătură cu destinul ulterior al judecătorului condamnat pentru luare de mită:
"Conform afirmațiilor publice ale lui Băsescu, Coldea spunea: „mâine îl luăm pe Mustață și o băgăm pe Camelia Bogdan".
Astăzi, Coldea este bine mersi iar Mustață este mort.
În dosarul „I.C.A.", acest judecător a avut curajul să spună: „nu sunt dovezi în acest dosar și nu am cum să condamn".
Vă prezint declarația notarială dată de acesta. Judecați singuri, dar profund, cu judecăți de valoare și frică de Dumnezeu", este mesajul lui Voiculescu.
--------------------------------------------
În urma publicării mesajului lui Dan Voiculescu de pe blogul personal, am primit pe adresa redacției Realitatea.net un DREPT LA REPLICĂ trimis de judecătoarea Camelia Bogdan.
Camelia Bogdan spune că, prin textul lui Dan Voiculescu, se tinde nu doar la decredibilizarea persoanei sale, dar și la decredibilizarea întregului sistem judiciar, prin acreditarea ideii ca magistrații care pronunță soluții de condamnare "sunt CRIMINALI/executa comenzi la ordinul sefului operativ al SRI illo tempore".
Redăm mai jos DREPTUL LA REPLICĂ solicitat:
"Apreciez că pentru o corectă informare a opiniei publice, se impune atât prezentarea contextului în care a fost condamnat domnul Stan Mustață la pedepse de 10/8 ani de închisoare pentru săvârșirea unor fapte de corupție care au afectat încrederea întregului popor dintr-un stat aflat în pragul sărăciei în Europa în îndeplinirea actului de justiție, expresie a corupției sistemice care a atins instituțiile din România( a se vedea detalii aici) dar și a faptelor pentru care domnul Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de zece ani de închisoare/achitarea a peste 100 de milioane EUR cu titlu de recuperare a produsului infracțiunii către bugetul de stat, sumă care nu a fost până în prezent recuperată.
Pentru o corectă informare a opiniei publice, în raport cu standardele deontologice care vă guvernează profesia, va rog respectuos sa realizati si o sinteza a lucrarilor IJ (cu respectarea disp. Legii nr.544/2001) prin care s-a constatat legalitatea repartizarii mele si a colegului Alexandru Mihalcea printr-o hotarare a Colegiului de conducere a Curtii de Apel Bucuresti in completul care a solutionat cauza ICA, avand in vedere ca prin preluarea ad litteram a postarii persoanei condamnate de mine lezati si increderea in sistemul de repartzizare aleatorie a cauzelor inregistrate pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, coordonate, illo tempore, de dna judecator LIA SAVONEA, nici eu si nici domnul Florian Coldea neavand nicio atributie la repartizarea dosarelor inregistrate la Curtea de Apel Bucuresti.
Mentionez că promovarea examenului meu la Curtea de Apel Bucuresti s-a datorat cunostintelor ce au permis acumularea punctajului obtinut la un examen de tip grila (MULTIPLE CHOICE) incompatibil cu cointeresarea din partea Presedintiei/SRI/DNA, sens in care apreciez că se impune să informati publicul dumneavoastra si in privinta
evolutiei mele profesionale corolar celei de-a doua excluderi din magisrtartura datorate imprejurarii ca am inlocuit un coleg care citase 7 martori cu mandate de aducere si NU AM ÎNȚELES SĂ FAC DOAR PREZENTA IN SALA DE JUDECATA, APRECIIND CĂ MENIREA UNUI JUDECĂROR ESTE ACEEA DE A ÎNFĂPTUI JUSTIȚIA, standarele CEDO (in lumina valentelor de interpretare dezvoltate in jurisprudența CEDO in cauzele Poelmans c Belgiei, 03/03/2009, cererea Nicolai de Gorhez c Belgiei, hot16.10.2007, Enterprises Robert Delbrassine c Belgiei, 49204/99, din 107 2004) pretinzand, pentru respectarea principiului celeritatii, componentă per se a dreptului la un proces echitabil, că se impune sa JUDECI si sa nu AMANI NEJUSTIFICAT DOSARELE.
Apreciez că este cu totul nedeontologic, în contextul în care urmează să îmi susțin noua teza de doctorat internațional în cotutelă, fiind doctorand internațional al Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti/Universității din Strasbourg, cu tema „ Le recouvrement des avoirs criminels dans le procès pénal français et roumain"/ posesor al
bursei Fulbright si al distincției 2018 Ion Ratiu Democracy Fellowship pentru conștientizarea importantei aducerii la bugetului de Stat a banilor sifonati de la poporul roman să acredidați impresia că meritul realizărilor mele academice s-ar datora domnilor sefi ai SRI.
Pe cale de consecinta, apreciez ca este justificata prin prezenta si sesizarea IJ/CSM cu prezenta cerere de aparare a reputatiei subsematei, dar si a sistemului judiciar in ansamblul sau, urmand a se avea in vedere ca prin textele antereferite se acrediteaza ideea nu doar ca decesul regretabil, in raport cu care ne manifestam bineinteles crestinestile condoleante dar si condamnarea definitiva a unui judecator() s-ar fi datorat imprejurarii ca nu ar fi dorit sa il condamne pe domnul DAN VOICULESCU.
Camelia Bogdan"