Dan Vîlceanu a declarat înainte de ședință că preferă o alianță cu USR.
„USR este opțiunea mea personală. Cred că nu e niciun secret. Sunt doar două variante pentru a face majoritate în Parlament – USR şi PSD.
Premierul va fi desemnat de președinte”, a fost scurtul mesaj al lui Vîlceanu.
Aseară a avut loc o schimbare de 180 de grade a poziției politice. Ideea unui Guvern minoritar cu Nicolae Ciucă în frunte a fost abandonată după ce președintele Iohannis, potrivit unor surse citate de G4Media, a înroșit telefoanele. A vorbit cu Florin Cîțu, Nicolae Ciucă și cu prim-vicepreședinții partidului, cărora le-a transmis să înceapă de urgență negocierile pentru foarmarea unui guvern majoritar.
Iohannis ar fi transmis că PNL riscă să piardă tot dacă nu își schimbă rapid poziția, iar liderii PNL au înțeles.
Guvernul minoritar Ciucă nu ar fi avut nicio șansă și ar fi picat cu brio, deschizând calea anticipatelor, iar PSD nu ar fi pierdut ocazia unei sesizări la Curtea Constituțională, prin care să îl oblige pe președinte să dizolve Parlamentul.
Așadar, schimbarea de poziție a venit imediat. Nicolae Ciucă a anunțat că își depune mandatul, iar PNL are acum sarcina să pornească negocierile pentru formarea unei majorități.
Varianta ca PSD să intre la guvernare este în cărți, după cum s-a discutat chiar în ședința de luni seara a liberalilor, mai ales că, PSD lăsat în afara guvernării ar putea declanșa de unul singur procedura suspendării președintelui.
De altfel, mai mulți lideri locali PNL au insistat pentru o majoritate cu PSD, dar cu premier PNL.