„Ministerul Investiţiilor și Proiectelor Europene a pus în transparență decizională ordonanța de urgență privind fluxurile financiare din PNRR.
Suntem foarte motivați să începem aplicarea Planului care cuprinde investiții și reforme.
De asemenea, subliniez că suntem parteneri serioși ai Comisiei Europene și nu se schimbă nimic din ce am negociat.
În plus, suntem concentrați ca toate jaloanele și țintele prevăzute anul acesta să fie atinse până la finalul anului, așa cum ne-am angajat”, a transmis ministrul Dan Vîlceanu.
Documentul poate fi accesat aici.