Pentru acest lucru a trebuit să învingă birocrația, a avut nevoie de nervi de oțel și multe drumuri la Tribunal, potrivit Cancan.ro.
Artistul și partenera sa de viață au avut probleme cu stabilirea identității micuțului care fusese părăsit, iar acest lucru s-a rezolvat în instanță.
Dan Puric și Ileana Olteanu, partenera de viață a regizorului, au ajuns în atenția magistraților în cazul unor proceduri juridice.
Potrivit bazei de date informatizate a Ministerului Justiției, cei doi au fost parte într-un proces privind înregistrarea tardivă a nașterii".
Cei doi s-au atașat de un copil provenit dintr-un centru de plasament pe care doreau să-l adopte. Însă, cum micuțul nu avea certificat de naștere, procedurile au fost ceva mai complicate, astfel că a trebuit că această problemă să fie rezolvată de instanță.
Procesul a durat mai bine de un an, timp în care a fost identificată mamă naturală a copilului. În urmă cu câteva zile, judecătorul a dispus înregistrarea tardivă în registrul de stare civilă pentru nașteri, așa că regizorul îl poate adopta în sfârșit pe micuț.