Dan Ilie Morega a suferit un accident, luni după-amiază, în drum spre spitaulul din Slatina, unde urma să fie internat conform uncei decizii judecătorești, relatează gorjonline.ro.
La mică distanță de unitatea medicală, ambulanțierul a pus brusc o frână pentru a evita un accident. În urma acestei manevre, Dan Ilie Morega și-a spart capul, având nevoie de câteva copci. Acesta urmaă să primească îngrijiri medicale la spitalul din Severin, pentru ca mai apoi să fie internat la un spital din Timiș.
Dan Ilie Morega s-a răzgândit și susține că nu avea discernământ când s-a urcat la volan
Dani Ilie Morega a fost obligat la o internare forțată la un spital de boli psihiatrice, în urma unei decizii a Judecătoriei Sectorului 1, care a cerut ca fostul prefect de Gorj să treacă din arestul la domiciliu la internarea provizorie într-o instituție specializată. Totul după ce fusese surprins de mai multe ori la volan, asta deși avea interdicție să conducă din cauza problemelor medicale pe care le are.
Dan Ilie Morega, viral pe internet! IMAGINI HALUCINANTE cu fostul baron de Gorj într-o cadă plină cu spumă: Cine vrea, vă aștept cu drag să facem o băiță...
Deși a fost oprit de șase ori de polițiști, nu a ezitat să spună că se va urca în continuare la volan și a susținut că este chiar el victima unui abuz din partea forțelor de ordine.