Dan Diaconescu a gândit o nouă stratagemă pentru a putea strânge semnăturile ce îi sunt necesare participării la alegerile prezidenţiale din toamn, scrie paginadepolitica.ro.
După ce promisiunea celor „20.000 de euro pentru fiecare român" a făcut carieră la vechiul OTV, de această dată, Diaconescu a venit cu o altă idee pentru a-i antrena pe telespectatorii RTV într-un concurs de strângere de semnături.
Sub denumirea „concurs naţional profesional", Diaconescu a prezentat în emisiunea pe care o are la România TV, felul în care, strângându-i semnături pentru candidatură, telespectatorii pot ajunge să lucreze „în Serviciile secrete, în magistratură, în ambasade şi în consulate".