"2.600 de hectare arendate de la statul român de firma lui Dan Voiculescu. Prin intermediul unei agenții guvernamentale coordonată de ministerul condus de președintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, despre care se știe de mult timp că este dator (cu acte) către președintele-fondator al partidului.
În condiții cel puțin suspecte, cu modificarea legislației doar în avantajul lui Dan Voiculescu, fără a se mai ține cont că precedentul contract de arendare (tot) către una din firmele controlate de Dan Voiculescu fusese încălcat grosolan prin neplata arendei datorată statului. Vreți să mai adaug că un grup de agricultori din Giurgiu a cerut arendarea suprafeței înaintea lui Dan Voiculescu, dar li s-a răspuns, cu obrăznicia specifică slugii, că n-au făcut nici o cerere?
Cred că este inutil, iar cei care au urmărit emisiunile B1TV și documentele publicate de Robert Turcescu pe această temă, pot adăuga liniștiți multe alte elemente revoltătoare. Dar nu despre acest lucru vreau să scriu astăzi.
Ci despre nesimțirea cu care au tratat două partide de Opoziție (PNL și PDL) aceast scandal. O nesimțire politică ce aduce a complicitate", a scris Dan Andronic.
CITEŞTE TOT EDITORIALUL PE EVZ.RO