„Nu s-a schimbat suficient, suntem într-o coaliție de 3 partide. După ce trec aceste alegeri interne și congrese e clar că nu mai avem niciun motiv să mai stăm, însă USR PLUS nu o să se mulțumească cu firimituri, cu mărunțișuri în această coaliție. Sunt câteva obiective pe care trebuie să le livrăm și cu gândul acesta am intrat și rămânem în coaliție”, a afirmat Cioloș, potrivit Mediafax.
Acesta a mai afirmat că după ce trec alegerile în USR PLUS formațiunea va avea validată o conducere care va veni cu un mandat și „o legitimitate nouă” din partea membrilor și nu va mai putea să accepte „lălăiala și să tot întindem până la sfântu\" așteaptă ca să mai prindă câte un vot în partidul lui un lider sau altul”.
Cioloș a precizat că, pe viitor, nu mai trebuie mers doar pe un plan de intenții, ci pe un calendar convenit împreună cu colegii de coaliție, "pentru că nu cu ultimatumuri se rezolvă problemele, ci cu soluții”.