Raportul Dataforce privind înmatriculările auto din perioada ianuarie – aprilie 2024 arată că Dacia Sandero – produsă în Maroc și România – a crescut cu 23,3% față de aceeași perioadă din 2023, atingând 97.021 unități.
Modelul se află astfel pe primul loc în clasamentul înmatriculărilor, cu un avans semnificativ față de Volkswagen Golf, care a înregistrat 85.781 unități.
Pe locul trei se află Peugeot 2008, cu 75.249 de unități înmatriculate în statele UE, EFTA și Marea Britanie.
Topul celor mai bine vândute 10 modele în Europa este completat, în ordine, de Renault Clio (71.560 unități), Skoda Octavia (69.760 unități), Citroen C3 (69.129 unități), Volkswagen T-Roc (68.917 unități), Tesla Model Y (67.975 unități), Toyota Yaris Cross (65.697 unități) și Toyota Yaris (61.755 unități).