Dacia este pregătită să lanseze o mașină electrică șocant de accesibilă, care va ocupa spațiul „buget" al pieței de profil la fel cum Sandero și Duster o fac deja în domeniul motorizărilor pe benzină și motorină.
Dacia produce cea mai ieftină berlină și cel mai ieftin SUV disponibile pe piețele Uniunii Europene, iar președintele Dacia Europa, Jean Christophe Kugler a declarat pentru Auto Express că și vehiculul electric va rămâne fidel spiritului mărcii.
„Vom rămâne șocant de accesibili. Nu vom duce brandul Dacia pe alt teritoriu. Vom beneficia de forța Alianței și de tehnologiile demonstrate - și le vom adapta la Dacia. Avem toată tehnologia pregătită în sertar. Făcând parte dintr-o mare Alianță, înseamnă că atunci când avem nevoie de o tehnologie, o și avem. Nu trebuie să negociem".
Este probabil ca Dacia să împrumute multe de la mașinile electrice produse de compania-mamă Renault, cum este Zoe, care a avut un succes remarcabil și a fost adaptată pentru piața lui 2019.
Oficialul Dacia nu a precizat un termen, dar a indicat un orizont de trei-patru ani, deci o lansare în 2020/2021, potrivit Hotnews.ro. Mașina va necesita o platformă nouă, ceea ce face imposibilă o lansare înainte de 2020.
„Așteptăm să devină accesibilă. Păstrăm modelul de business, iar când va fi gata și va fi cerere o vom băga în priză", a spus el.